Intervenții rapide, cu vehicule de ultimă generație, la CTP Iași – Galerie Foto
Intervenții rapide, cu vehicule de ultimă generație, la CTP Iași. Parcul auto al Compania de Transport Public (CTP) Iași a fost dotat cu vehicule ultramoderne. Acestea au ca scop intervențiile tehnice în cazul vagoanelor, al infrastructurii de tramvai și al autobuzelor. Investițiile fac parte dintr-un program implementat de Primăria Municipiului Iași. Prin acesta se dorește modernizarea transportului public dar și reducerea poluării.
„Primăria Municipiului Iași și Compania de Transport Public (CTP) Iași se aliniază tot mai mult politicii Uniunii Europene de îmbunătățire a calității aerului prin reducerea poluării atmosferice. Astfel, parcul auto al CTP Iași a fost dotat cu vehicule ultramoderne pentru intervențiile tehnice în cazul vagoanelor, al infrastructurii de tramvai și al autobuzelor.
În Depoul Gară au intrat recent două autospeciale pentru intervenție la înălțime, la rețeaua electrică de tramvai, marca IVECO. Acestea sunt echipate, printre altele, cu motoare diesel Euro 6 cu sistem de absorbție a noxelor cu aditivi de tip AdBlue, cu platforme de lucru cu posibilitate de rotire de 450 de grade, până la limitarea mecanică, și se pot ridica până la 9,2 metri.
Pentru intervențiile rapide în cazul autobuzelor a fost achiziționată o autospeciala MAN, care este un atelier mobil foarte performant și necesar în orice situație neprevăzută. Noul autovehicul este prevăzut, printre altele, cu un motor diesel Euro 6, o macara pivotantă pentru încărcarea anvelopelor direct în atelier, în timpul activității în stradă, un grup electrogen multifuncțional și un dispozitiv de tractare auto cu masa de 12 tone.
Modernizarea transportului public și reducerea poluării
De asemenea, au mai fost achiziționate și două autoutilitare marca Ford, cu dotări moderne, necesare pentru intervențiile imediate la calea de rulare a tramvaielor și nu numai. Toate dotările de ultimă generație ale acestor vehicule înseamnă timpi foarte reduși de intervenție a echipelor CTP Iaș, dar și condiții de lucru moderne pentru angajați. Aceste investiții fac parte din programul Primăriei Municipiului Iași de modernizare a transportului public și de reducere a poluării, program care include și achiziționarea, cu fonduri europene nerambursabile, a 32 de tramvaie noi și a 44 de autobuze electrice”, se arată în comunicatul emis de Primăria Municipiului Iași.
Compania de Transport Public Iași înființează o nouă stație de autobuz
Oficialii CTP Iași au decis să ofere începând de astăzi o stație de autobuz temporară ieșenilor. Situată pe Bulevardul Chimiei n. 89, pe sensul de mers către Tătărași, va reduce distanța parcursă de călătorii care trebuiau să ajungă în Pod Metalurgie pentru găsi o stație de autobuz.
„Compania de Transport Public Iași a înființat o stație de autobuz temporară pe traseul 3b, Dancu – Tătărași-Nord, începând de vineri, 21 august. Aceasta este situată pe Bulevardul Chimiei nr. 89, între Podul Sf. Ioan și Podul Metalurgie, pe sensul de mers către Tătărași”, au transmis reprezentanții CTP Iași.
Ieșenii nu vor mai ocoli o distanță mare până la cea mai apropiată stație
Mai multe schimbări au fost făcute de CTP Iași pentru a permite efectuarea unor lucrări de modernizare a carosabilului realizate de Primaria Iași pe mai multe artere de circulație. Stația de autobuz temporară din Bulevardul Chimiei a fost construită pentru a reduce distanța prea mare parcursă pâna la cea mai apropiată stație situată tocmai în Pod Metalurgie. „Traseul este deviat din cauza lucrărilor la calea de rulare a tramvaielor și călătorii ieșeni erau nevoiți să ocolească o distanță prea mare a fost nevoie de încă o stație”, au explicat reprezentanții CTP Iași.
Modificările traseelor mijloacele de transport ale CTP Iași
CTP Iași a modificat mai multe trasee de autobuz în ultimele 3 luni. În timp ce circulația unor mijloace de transport public din municipiul Iași este suspendată, altele au itinerariile modificate, fiind totodată introduse curse periodice noi de autobuz. „Parcursul modificat: Gara – Piața Unirii – Târgu Cucu – Podu de Fier – Bucșinescu – Str. Vasile Lupu – Tătărași Sud – Ciric – Aeroport, respectiv: Aeroport – Ciric – Tătărași Sud – Tătărași Nord – Str. Tătărași – Podu de Fier – Târgu Cucu – Piața Independenței – Gara. Între Târgu Cucu și Aeroport și viceversa autobuzul nu va opri în stațiile rețelei de transport public”, au explicat în iunie oficialii Companiei de Transport Public Iași.