Întâlnire fulger la Palatul Roznovanu. Aleșii locali au aprobat proiectul cu privire la construirea insulelor ecologice digitalizate

de: Redacția BZI
02:00, 05 mai 2023

Plenul Consiliului Local s-a reunit în cursul zilei de ieri, 4 mai 2023, pentru a supune votului proiectul cu privire la construirea de insule ecologice digitalizate

Potrivit documentelor publicate și votului consilierilor aleși, proiectul cu privire la construirea de insule ecologice digitalizate în Iași a fost aprobat în cadrul ședinței fulger de ieri. Astfel, peste 10 zone din Iași vor beneficia, în perioada următoare, de un total de 157 de insule ecologice digitalizate.

Proiectul cu privire la construirea insulelor ecologice digitalizate a trecut cu brio de Consiliul Local

Aleșii locali s-au reunit ieri într-o ședință extraordinară pentru a supune votului proiectul cu privire la construirea insulelor ecologice digitalizate din Iași.

„Pentru amplasarea celor 157 de insule ecologice digitalizate au fost identificate 10 centre, după cum urmează: Galata, Păcurari – Canta, Sărărie – Copou, Moara de Vânt – C.A. Rosetti – Tătărași I, Tudor Vladimirescu – Metalurgiei – Tătărași, Nicolina II – Bularga – Socola, Nicolina I – CUG – Iași Voinești – Hlincea, Galata, Alexandru – Dacia și Bucium”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat.

Este important de precizat faptul că alocarea financiară pentru primării este acordată prin PNRR.

„Alocarea financiară acordată prin PNRR pentru lucrările destinate construirii și operaționalizării de insule ecologice digitalizate (ansamblu de containere digitalizate pentru colectarea separată de deșeuri menajere) este de 260.130.000 de euro, echivalentul a 1.279.709.535 de lei”, se mai arată în documentele publicate.

Vor fi două tipuri de insule: supraterană, compusă din cinci containere individuale, cu golire în partea inferioară, cu capacități pentru cele cinci fracții (biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton), respectiv subterană, cu golire în partea superioară. Insulele sunt protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, sunt dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, au module GSM pentru transmisia datelor, iar sistemul are o bază de date privind beneficiarii serviciului și interfață de facturare.

Salubris a colectat 236,740 tone de deșeuri menajere după Sărbătorile Pascale

Salubris SA este principala companie de gestionare a deșeurilor din Iași, responsabilă de colectarea și eliminarea deșeurilor menajere, precum și de furnizarea de servicii de reciclare. Compania operează o flotă de camioane și are o echipă de profesioniști în gestionarea deșeurilor, pentru a se asigura că sunt colectate și eliminate într-un mod sigur și ecologic.

„În cele 3 zile care au trecut de la terminarea Sărbătorilor Pascale am colectat și transportat peste 250 tone de deșeuri menajere, având în componența lor și foarte multe produse alimentare. Îndemnăm ieșenii să-și facă aprovizionarea cu atenție, astfel încât să reducem această risipă alimentară”, declară Cătălin Neculau, directorul Salubris SA.

Potrivit unui studiu publicat de Organizația Națiunilor Unite (ONU), România se situează la media europeană în ceea ce privește risipa alimentară, dar românii aruncă anual o cantitate impresionantă de hrană: 1,35 de milioane de tone. Aceasta se referă doar la mâncarea gătită și alimentele ce sunt aruncate din gospodăriile românilor, nu și la deșeurile alimentare rezultate din comerț sau din sectorul HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele).

Potrivit aceluiași studiu, în România, risipa alimentară se ridică la 6.000 de tone pe zi, iar 49 la sută din această cantitate provine din gospodării, 37 la sută din industria alimentară, 5 la sută din alimentația publică și doar 2 la sută din sectorul agricol. Cu toate că legea împotriva risipei alimentare a fost implementată în România, aceasta este considerată ineficientă, deoarece normele sale vizează, în principal, marile lanțuri comerciale, unde risipa alimentară este relativ mică, comparativ cu cea a gospodăriilor.

În cursul zile de ieri, la Palatul Roznovanu a avut loc o ședință fulger. Aleșii locali au aprobat proiectul cu privire la construirea insulelor ecologice digitalizate din Iași. În perioada următoare, peste 100 de astfel de module vor fi construite pe raza celor 10 zone din Iași.