Instituțiile din Iași, verificate de comisarii de mediu

de: evelina.chitoroaga
04:00, 05 feb. 2020

Specialiștii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu- Comisariatul Județean (GNM-CJ) Iași au efectuat mai multe verificări la autoritățile locale ce trebuie să respecte planurile de calitate a aerului. În total au fost efectuate 12 controale, iar în urma verificărilor nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

„În vederea eliminării impunerii unor penalități, ca urmare a declanșării procedurii de infringement în domeniul calității aerului, Comisariatul Județean Iași a realizat atât acțiuni de control la nivelul Primăriei Municipiului Iași și la unitățile din subordinea Consiliului Local, cât la nivelul Consiliului Județean Iași. Scopul controalelor a fost verificarea modului de îndeplinire a măsurilor din Planul de Calitate a Aerului și din Planul de Menținere a Calității Aerului, precum și la activitățile de construcții-montaj din municipiul Iași”, susțin reprezentanții GNM-CJ Iași.

Incendii de vegetație în zonele rurale

Anul trecut, în mai multe comune din Iași s-au produs 160 de incendii cu autor necunoscut, acestea având efecte negative asupra calității aerului și solului și asupra biodiversității. Au fost, de asemenea, înregistrate 10 evenimente cu impact asupra calității factorului de mediu apă. Pentru aceste fapte. GNM-CJ Iași a colaborat cu alte autorități, respectiv ISU Iași, Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad, pentru stabilirea măsurilor care să conducă la diminuarea efectelor asupra mediului.