Inspectorii APIA au verificat jumătate dintre fermierii din Iași selectați la controlul clasic. Nu au fost găsite nereguli
Inspectorii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au verificat jumătate dintre fermierii din Iași selectați la controlul clasic. Un număr de 483 de ieșeni, cu 21.828 de parcele, sunt vizați de inspectorii care se vor deplasa în ferme
Jumătate dintre cei aproape 500 de ieșeni selectați la controlul clasic au fost verificați de inspectorii APIA. Până în prezent, nu au fost descoperite nereguli la acești fermieri, susțin specialiștii din domeniul agricol, astfel că vor primi subvențiile solicitate. Verificările în fermele din județ continuă până la jumătatea lunii octombrie 2022, când sunt programate avansurile din plățile finale pentru anul 2022. Atât ieșenii cu terenuri agricole, cât și cei care administrează ferme zootehnice vor fi controlați de specialiști. Aceștia sunt anunțați cu 24 de ore înainte de demararea controlului la fața locului. Este posibil ca unii fermieri care au fost verificați anul trecut să fie verificați și anul acesta. Controalele din fermele din Iași au ca scop verificarea datelor furnizate de crescători în cererea de solicitare a ajutorului de stat, în documentele atașate acesteia sau în alte declarații, a respectării conformității, cu toate criteriile de eligibilitate, cu angajamentele și cu verificările altor obligații privind schema de ajutor, dar și a condițiilor în care este acordat ajutorul.
Inspectorii APIA verifică o parte din fermierii care au cerut subvenții
Controalele pot fi completate și de verificări încrucișate care au ca scop evitarea acordării de sprijin necuvenit sau acordarea aceluiași tip de ajutor, de mai multe ori, pentru aceleași animale, dar şi evitarea cumulării necorespunzătoare de ajutoare în cadrul schemelor de sprijin. Orice fermier din județ care solicită sprijin financiar, din fonduri europene și naționale, trebuie să respecte normele de eco-condiționalitate pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploatației, indiferent de mărimea lor, inclusiv pe cele neeligibile și pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producției. Nerespectarea de către fermieri, din neglijență, din neștiință sau în mod intenționat, a normelor privind eco-condiționalitatea conduce la aplicarea sancțiunilor administrative de reducere a plăților sau excluderea de la plată pentru unul sau mai mulți ani, după caz, potrivit APIA. În anii precedenți au fost situații când nu au fost plătite subvențiile.
Fermierii primesc până la 1.000 de euro la hectar
Schemele în cadrul cărora pot obține fermierii subvențiile sunt SAPS (schema unică de plată pe suprafață), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) și plata pentru tinerii fermieri. Alte scheme de plată sunt reprezentate de sprijinul cuplat în sectorul vegetal sau în sectorul zootehnic, Măsurile 10, 11 și 13, pentru agroclimă și mediu sau pentru culturi ecologice. Banii pentru aceste scheme de plată provin de la Uniunea Europeană și sunt acordați din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Fermierii din Iași au primit subvenții în valoare de 60 de milioane de euro pentru anul de cerere 2022.
Inspectorii APIA Iași susțin că în ultimii ani s-a redus drastic numărul fermieri care nu respectă condițiile impuse pentru a primi subvențiile.