Însoțitori de zbor din Iași, angajați la Blue Air, concediați după câteva luni

de: BZI.ro
12:55, 30 iun. 2022

Mai mulți însoţitori de zbor din Iași care au fost angajați la Blue Air au fost dați afară după ce au executat zborurile de pregătire. Aceștia susțin că au cheltuit sume de bani consistente pentru a se deplasa pe ruta Iași-București.

Vă aducem aminte faptul că Blue Air Iași a luat decizia de a anula mai multe curse internaționale de pe Aeroportul din județ.

Însoţitori de zbor din Iași concediaţi de Blue Air

Povestea începe în lună martie când mai mulţi însoţitori de zbor din Iași au aplicat pentru locuri de muncă la Blue Air. Aceștia au fost recrutaţi în luna februarie a anului în curs, iar o lună mai târziu compania i-a informat că au fost acceptați pentru posturile respective. Totuşi, aceștia au fost reprogramaţi la câteva luni după angajare pentru zborurile de pregătire. În toată această perioadă, angajaţii s-au plâns că și-au suportat din propriile buzunare costurile deplasărilor făcute pe ruta Iași-București unde au participat la mai multe cursuri. În cele din urmă zborurile de pregătire au fost efectuate, dar stupoare. În aceeași lună compania i-a informat că nu mai are nevoie de însoţitori de bord și că actualele contracte s-au închis în mod definitiv:

„În martie am primit vestea că sunt acceptată pe postul de cabin crew (acum 4 luni!!) mi-am dat demisia de la locul de muncă, am făcut 5 drumuri dus-întors pe cheltuiala mea din Iași la București pentru interviuri și pentru cursuri. Am învățat, am dat examene. Deși în martie am fost acceptată, abia acum în iunie am avut zborurile de training! Așa că după 4 luni în care am investit timp și bani (pentru drumuri și pentru costum deoarece nu am primit uniformele) am fost anunțați, cei de pe Iaşi, că nu mai au nevoie de noi și ne-au închis contractele! Ne-au dat afară după 4 luni în care am fost dedicați companiei fără să primim nici măcar un leu pentru toată munca noastră, pentru timpul pierdut și pentru zborurile de training,” confirmă pentru boardingpass una dintre persoanele afectate de această situație.

Într-un mesaj intern transmis angajaților la mijlocul lunii iunie, Steven Greenway, directorul general al Blue Air, confirmă că a solicitat încetarea proceselor de recrutare: „Am cerut să fie încetată recrutarea în cadrul companiei pentru a ne adapta la dimensiunea companiei din această vară”.

Blue Air are mai multe probleme la Iași

Blue Air Iași pare că traversează o perioadă problematică. Compania aeriană a anulat mai multe curse care trebuiau să pornească de pe Aeroportul Internațional Iași. Aceștia au transmis faptul că  sunt în curs de achiziționare a unor aeronave noi pe care întârzie să le primească.

Blue Air a anunțat că va amâna lansarea anumitor zboruri care au punctul de plecare la Iași, asta deși în aprilie anunța deschiderea unor noi rute de transport aerian. Ieșenii vor trebui să mai aștepte până pe 15 iulie 2022 pentru a avea acces la noile rute. Zboruri precum Iași-Paris (Aeroportul Charles de Gaulle), Iași-Munchen sau Iași-Torino vor fi afectate de această decizie. Compania a achiziționat deja 5 avioane Boeing 737-8 MAX, urmând să completeze procesul de reînnoire a întregii flote.