Prima pagină » Titlurile zilei » Înregistrare audio șocantă! Scene de groază la un centru rezidențial din Bucium! O copilă de 13 ani a rămas însărcinată, iar, după ce a pierdut sarcina, cei care o îngrijesc o țin „sechestrată” într-o cameră: „Nu știm ce să facem cu ea!”

Înregistrare audio șocantă! Scene de groază la un centru rezidențial din Bucium! O copilă de 13 ani a rămas însărcinată, iar, după ce a pierdut sarcina, cei care o îngrijesc o țin „sechestrată” într-o cameră: „Nu știm ce să facem cu ea!”

07 iul. 2021, 02:00,
Andreea Pădurescu în Titlurile zilei

O fată de 13 ani din Centrul rezidențial Bucium, care a rămas gravidă și a pierdut sarcina, este ținută în „regim închis”, deoarece personalul nu o poate controla. Maria B. a cunoscut pe Facebook un băiat de 19 ani și a fugit de nenumărate ori din centru, la acesta. Reprezentanții centrului spun că cei doi au întreținut relații sexuale și fata a rămas însărcinată la doar 13 ani. Aceasta a pierdut sarcina

Maria B. are doar 13 ani și, până la această vârstă, a trecut prin nenumărate momente care au bulversat-o. Fata se află de mai mulți ani în Centrul de Servicii Sociale Bucium, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași. Maria a rămas însărcinată la doar 13 ani. Reprezentanții centrului spun că adolescenta are grave tulburări comportamentale și, din acest motiv, după toate cele întâmplate, au implementat pentru ea un „regim închis”.

„De câteva luni, Maria a cunoscut pe Facebook un tânăr de 19 ani din comuna Aroneanu. Cu sprijinul Poliției, am adus-o și o aducem înapoi o dată la două zile, deoarece pleacă din centru fără acordul personalului! Asta, după ce face un scandal-monstru! Fata a rămas gravidă! Acum aproximativ trei săptămâni, i-am făcut Mariei primul test de sarcină, care a ieșit neconcludent. Am programat-o la un control la un medic ginecolog, i-a făcut investigații și ne-a spus că fie este prea mică sarcina, fie nu o are și să o ținem în evidență.

La două săptămâni, ea a plecat iarăși și, când am adus-o înapoi, i-am făcut din nou un test de sarcină. Pe 26 iunie 2021, i-am repetat testul și a ieșit pozitiv! Având în vedere că există testul de sarcină și îl avem la dosar, precum și fișe de consiliere, ca să stea în centru, pe copilul ăsta îl ținem în «regim închis» aici. O ținem în «regim închis», dar centrul este cu regim normal. Ca să putem să o ținem în frâu, o ținem în «regim închis», închisă singură într-o cameră”, a precizat ieri Andreea Corodescu, directorul centrului.

Fata de 13 ani a pierdut sarcina

Maria a pierdut sarcina, dar nu se cunoaște motivul. Duminică, 4 iulie 2021, copila acuza dureri de burtă, avea febră și a fost chemată o ambulanță. Fata a refuzat internarea în spital și este în centru, sub tratament.

„Am fost cu ea la Serviciul de Evidență a Persoanelor, pentru a-i face buletinul. Cu acel tânăr am avut nenumărate discuții. Există nenumărate fișe de consiliere la dosar. Am discutat de foarte multe ori atât cu el, cât și cu părinții lui, că este minoră, să nu o mai primească și să aibă grijă că poate fi tras la răspundere. În seara de 4 iulie 2021, ea acuza dureri de burtă și sângerări, s-a chemat Salvarea. Am considerat că este mai bine să meargă la spital, să o vadă un medic.

Când a ajuns la spital, am fost sunată de medicii de acolo, că nu pot să o țină în frâu și nu o pot interna. Mi-au trimis-o înapoi, i-au dat un tratament. Ieri a fost din nou la control la ginecolog și, în momentul de față, nu mai este însărcinată. A pierdut sarcina. Noi, de fiecare dată când o fată pleacă din centru fără acordul personalului, când vine înapoi, o testăm, să vedem dacă nu cumva este însărcinată. Asta nu înseamnă că nu facem ore de consiliere cu ele. Facem, dar facem degeaba!”, a adăugat directoarea Andreea Corodescu.

În edițiile anterioare „BZI” a fost prezentat cazul unei fete din centrul Bucium care ar fi fost abuzată.

Fata provine dintr-o familie defavorizată

În centrul Bucium mai sunt trei surori de-ale Mariei. Fetele au ajuns aici deoarece familia nu are condiții pentru a le îngriji.

„Fata este venită de mulți ani la noi. Aceasta face parte dintr-o familie fără posibilități financiare, are mai multe surori și frați. Este un grup mai mare, dar mulți se află în asistență maternală. La noi au venit doar patru fete, dar una dintre ele a fost transferată la centrul de zi «C.A. Rosetti», pentru că a fost evaluată în grad de handicap. Același lucru am încercat să îl facem și pentru fetița Maria. Pe lângă faptul că are tulburări grave de comportament, nu învață nimic. Nu se comportă normal în comunitate.

Fata a avut multiple internări la «Socola», a luat tratament, dar diagnosticul a fost cel de tulburare emoțională și psiho-afectivă și de conduită. Din acest motiv nu am putut să o internăm în grad și a trebuit să rămână la școala de masă. Nu face față la școală, este repetentă de doi ani, tulbură și activitățile școlare și nu știm ce să facem cu ea! Am încercat, prin rapoarte și prin procedura noastră internă, să o transferăm la un centru mai mic, de țară, cu regim închis, pentru copiii cu tulburări de comportament. Din păcate, până în momentul de față, nu am reușit să facem acest transfer”, a adăugat Andreea Corobescu.

Pe de altă parte, de remarcat este faptul că doi elevi din cadrul Centrului de Servicii Sociale Bucium au obținut note excepționale la examenul de Bacalaureat.

Comments are closed.

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024