Ingrid Vlasov si sotul ei, Marian Nedelcu, urmariti penal. Vezi de ce-i acuza procurorii DNA
Ingrid Vlasov, fiica fostului sef al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, liberalul Mihai Vlasov, si sotul ei, creatorul de moda Marian Nedelcu, sunt urmariti penal de procurorii anticoruptie pentru complicitate la abuz in serviciu. Folosindu-se de influenta lui Vlasov, cei doi ar fi obtinut beneficii pe seama Romexpo, companie a Camerei de Comert. Ingrid Vlasov a fost platita cu peste 20.000 de lei pentru ca imaginea firmei ei sa apara in Buletinul Oficial al Camerei de Comert, in timp ce Nedelcu ar fi beneficiat de 220.000 de lei, fara sa presteze ceva, precum si de inchirierea Casei Leda la chiria „derizorie” de 500 de lei pe luna, apoi de promisiunea de vanzare a acestui imobil cu doar 100.000 euro.
Procurorii DNA au inceput urmarirea penala pe numele lui Ingrid Vlasov, fiica fostului sef al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Mihail Vlasov, precum si al lui Marian Nedelcu, sotul acesteia. Cei doi sunt acuzati de complicitate la abuz in serviciu, in legatura cu fapte comise de Mihail Vlasov, care mai are si alte dosare, el fiind deja condamnat la 5 ani de inchisoare pentru trafic de influenta. In acest dosar, Vlasov este si el urmarit penal pentru abuz in serviciu, folosirea influentei pentru obtinerea de bunuri si conflict de interese.
Citeste si Alina Gorghiu, ACUZATA de contracte cu STATUL, Electrica si LEGATURI NECURATE cu Vlasov
Procurorii arata ca in perioada 2008-2014, cand Mihail Vlasov era presedinte al CCIR, acesta a abuzat de functie si a promovat interesele private ale unor persoane, producand un prejudiciu de 54,34 milioane lei la CCIR si de 6,08 milioane lei la Romexpo, societate aflata in subordinea CCIR.
Astfel, Ingrid Vlasov, fiica sefului CCIR, ar fi primit prin firma ei, in perioada 2008-2009, doua contracte prin care a incasat de la CCIR 20.595 lei, pentru ca imaginea firmei sale, SC Ingrid Vlasov SRL, sa apara in Buletinul Oficial al CCIR, in conditiile in care firmele erau cele care de obicei plateau ca sa apara in aceasta publicatie.
„Aceste contracte nu aveau justificare economica, nerezultand necesitatea sau vreun avantaj pentru Camera de Comert si Industrie a Romaniei ca imaginea firmei S.C. Ingrid Vlasov S.R.L. sa apara in Buletinul Oficial al Camerei, cu atat mai mult cu cat institutia publica respectiva percepea si percepe tarife de la firmele care vor sa apara in paginile acestei publicatii (tariful practicat este intre 50 EUR si 3.500 EUR/aparitie, in functie de dimensiunea si pozitionarea reclamei)”, arata DNA.
Citeste si Sentinta definitiva pentru Mihail Vlasov. CINCI ANI DE INCHISOARE
De asemenea, sotul lui Ingrid, creatorul de moda Marian Nedelcu, a incheiat doua contracte de colaborare cu CCIR, pe baza carora a primit 220.780 de lei, fara sa presteze nimic in schimb, conform DNA.
Pe 5 septembrie 2012, Marian Nedelcu a inchiriat de la Romexpo imobilul Casa Leda si terenul aferent, „la preturi derizorii”, arata DNA: 500 de lei pe luna, fara TVA, in chiria aceasta fiind inclus si pretul utilitatilor, iar pentru terenul aferent chiria a fost de 0,1 euro pe metru patrat, pentru fiecare luna.
Astfel, Nedelcu a prejudiciat Romexpo in perioada septembrie 2012-octombrie 2014 cu peste 109.000 lei.
Citeste si Vlasov, stenograme cu Ponta, Crin si Blaga: Ponta e mare coarda, nu-i vreun prostanac
Mai mult, pe 12 septembrie 2013, Nedelcu a incheiat cu Romexpo o promisiune de vanzare-cumparare privind Casa Leda, pentru pretul de 100.000 de euro, fara TVA. Trei luni mai tarziu, Nedelcu a inchiriat si un teren de 2.900 de metri patrati in incinta Romexpo, „la un pret derizoriu”, conform DNA, care a calculat prejudiciul la aproape 40.000 de lei, pentru perioada decembrie 2013-iunie 2014.