Incredibil. Lista rușinii. Iată cele mai proaste drumuri din județul Iași
În județul Iași continuă să se circule pe drumuri care par tot mai proaste. Mulți ieșeni au parte în continuare de drumuri de pământ, unele fiind în apropiere de municipiul Iași. Drumarii vor aloca câteva zeci de milioane de lei și anul viitor, pentru o serie de cârpeli
Consilierii județeni vor dezbate în cursul acestei săptămâni câteva zeci de proiecte în cadrul unei ședințe ordinare de plen. Printre proiectele analizate de deliberativul județean se află și unul legat de un acord-cadru pe vara următoare, pentru întreținerea drumurilor județene. O bună parte a drumurilor județene arată în continuare ca după război, în timp ce unii drumari continuă să încaseze sume frumoase de la Consiliul Județean. Pentru noul program de plombări și întrețineri pe timp de vară, CJ ar urma să aloce 23,1 milioane lei. În calcul sunt luate pietruirile, plombările sau covoarele asfaltice. Acordul-cadru vizează doar vara lui 2020. Până acum, proiectul era făcut pe doi ani, firma câștigătoare lucrând doi ani cosecutivi la întreținerea drumurilor.
Însă, ca de fiecare dată, drumurile continuă să fie la fel de proaste. Pănă la demararea proiectelor cu finanțare europeană, drumarii continuă să cârpească o bună parte din drumurile județene. De exemplu, vor fi plombate mai multe drumuri. Printre acestea se află DJ 207A Stornești- Popești- DJ 282 D (km 33+448 – 44+221), dar și DJ 208 lim. Neamț- Pașcani- lim. Suceava( km 0+000 – 23+041, 28+047 – 46+851). În calcul mai intră DJ 208G Hălăucești (km 7+216 – 11+701), DJ 208 R DN 28 – Pod Șcheia- Mircești (KM 0+000 – 5+161). Valoarea sumei alocate plombării este de 8,7 milioane lei.
Rușinea drumurilor de pământ
Alte 1,8 milioane lei vor intra la refacerea dalelor de beton pe mai multe drumuri județene. Printre acestea se află DJ 248B Vânători- Lețcani, DJ 248D Bârnova- Pietrărie, DJ 249A Iași- Cristești. Lista cuprinde și DJ 281 Spinoasa- Belcești- Ceplenița, dar și DJ 282E Lungani- Sinești. Și pentru pietruire s-au alocat 4.6 milioane lei. Și în acest caz, lista este lungă. Proiectul cuprinde DJ 207 A lim. jud. Neamț- Stornești, DJ 207M A.I. Cuza- Kogălniceni, dar și DJ 208 G- DN 2 – Hălăucești- Volintirești- Hărmăneasa- Movileni- Crivești- DN 28. În calcul mai intră și DJ 208 I DN 28 A (Blăgești) – Gura Bădiliței, DJ 244 F- DN 24 – Șerbești- Dolhești- Pietriș- Moșna- Bohotin- Grozești (DJU 249). Lista cuprinde și DJ 248 B Vânători (DN 24)- Horlești.
Iașul continuă să aibă și drumuri de pământ. Pentru acestea se vor aloca 1,4 milioane lei. Este vorba despre DJ 208G Movileni – Crivești (DN 28), în lungime de 1.8 km. Lista cuprinde și DJ 244F Pietriș – Moșna, în lungime de 4.7 km și DJ 248D Păun – Tomești, de 3,1 km. Pentru tăierea vegetației de pe marginea drumurilor se vor aloca 600 mii lei. Pentru semnalizare rutieră se vor aloca 175 mii lei. Pentru marcajele de-a lungul drumurilor județene, suma alocată va fi de 2,2 milioane lei.€