Incident violent la o școală din Iași! O fostă elevă a pătruns în unitatea de învățământ și a bătut o fetiță din clasa a II-a – EXCLUSIV/FOTO

de: Redacția BZI
02:00, 14 feb. 2024

Un incident violent a avut loc ieri, 13 februarie 2024, în incinta Școlii Gimnaziale „George Călinescu”, situată în cartierul ieșean Zimbru. O adolescentă de etnie rromă a intrat în unitatea de învățământ, dându-se drept elevă, și a agresat o copilă din clasa a II-a.

Incident violent la o școală din Iași! O fostă elevă a intrat în unitatea de învățământ și a agresat o fetiță de opt ani

C.S., o fostă elevă a Școlii Gimnaziale „George Călinescu” Iași, în vârstă de 16 ani, a intrat ieri, 13 februarie 2024, în jurul orei 09:00, în clădirea instituției, pe la intrarea elevilor, împreună cu surorile ei din clasa a II-a.

Una dintre acestea a avut un conflict cu o colegă în vârstă de opt ani, astfel că fosta elevă a hotărât să o pună la punct pe fetiță. Adolescenta de etnie rromă s-a dat drept elevă, a intrat în clasă și a lovit-o peste față pe M.A., iar imediat a părăsit incinta școlii. În urma incidentului, reprezentanții unității de învățământ au sesizat poliția.

„Marți, 13 februarie 2024, înainte de începerea programului școlar, C.S., o fostă elevă a Școlii Gimnaziale «George Călinescu» Iași, a pătruns în clădirea instituției, pe la intrarea elevilor, împreună cu surorile ei din clasa a II-a, cu scopul de pune la punct o colegă de clasă a surorilor care se certau din când în când, cum fac copiii. Ajunsă în sala de clasă, a identificat eleva M.A. și a lovit-o peste un obraz, părăsind imediat școala. Profesorul care a intrat la ore a găsit eleva plângând, ulterior liniștindu-se. Învățătorul clasei a avut ore la clasa respectivă, începând cu ora 9:00, și la prima pauză a adus la cunoștința directorului școlii incidentul, moment în care a fost anunțat telefonic tatăl elevei lovite și poliția”, declară Carmen Kehlaoui, directorul Școlii Gimnaziale „George Călinescu” din Iași.

Adolescenta de etnie rromă a mai fost găsită în școală, fiind ascunsă în baie

Adolescenta care a intrat în școală, dându-se drept elevă, a mai fost găsită și dată afară în data de 5 februarie 2024, după ce a stat ascunsă în baie. Aceasta prezintă tulburări comportamentele, iar în perioada în care a învățat în cadrul Școlii „George Călinescu” a mai provocat astfel de incidente.

Paznicul din cadrul unității de învățământ nu a reușit să o recunoască pe C.S., crezând că este elevă. Acesta a primit un avertisment din partea agenților de poliție și a fost consiliat de directorul școlii, privind atribuțiile fișei postului.

„Poliția a fost alertată din cauză că familia este cunoscută cu probleme și C.S. a mai fost găsită și dată afară din școală pe 5 februarie 2024, ascunsă în baie și prezentându-se elevă de clasa a VIII-a. În școala noastră, ciclul primar și clasele a VIII-a învață dimineața. Doi polițiști de la Secția 1 s-au prezentat la școală, moment în care s-au sincronizat cu venirea mamei C.S., pentru a prelua elevele de clasa a II-a, și a tatălui elevei M.A. Aceștia s-au deplasat la Secția de Poliție pentru declarații. Paznicul era la ușă, însă a crezut că această fată este elevă a școlii. Paznicul școlii a primit un avertisment din partea agenților de poliție și a fost consiliat de către directorul școlii, privind atribuțiile conform fișei postului.

Părintelui fetei care a intrat în școală i s-au explicat riscurile unei astfel de pătrunderi într-o instituție, procedura legală fiind aceea de legitimare la intrarea principală și pătrunderea către sala de clasă doar la solicitarea unui profesor, cu anunțarea prealabilă. Astfel de evenimente sunt foarte rare, dar din fiecare situație trebuie să desprindem învățături și să luăm măsuri pentru siguranța elevilor noștri”, adaugă Carmen Kehlaoui, directorul Școlii Gimnaziale „George Călinescu” din Iași.

Conform reprezentațiilor IPJ Iași, persoana vătămată, prin reprezentantul legal, nu a dorit să formuleze plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe. Minora în vârstă de 16 ani a fost sancționată contravențional.

„La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 10:10, polițiștii Secției nr.1 Poliție Iași au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o elevă ar fi fost agresată fizic în incinta unei unității de învățământ din mun. Iași. Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că eleva în vârstă de 8 ani ar fi avut un conflict cu o colegă de clasă, iar aceasta din urmă ar fi contactat-o pe sora ei, care a venit la unitatea școlară și ar fi agresat-o fizic. Persoana vătămată, prin reprezentantul legal, nu a dorit să formuleze plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.

 Minora în vârstă de 16 ani a fost sancționată contravențional, conform Legii nr. 61/1991, iar persoana care asigură accesul în interiorul unității de învățământ a fost sancționată contravențional, conform Legii nr. 333/2003”, spun reprezentanții IPJ Iași în legătură cu incidentul violent petrecut la o școală din Iași.