Incident șocant în Iași: Bărbat de 58 de ani lovit de cal două zile la rând

de: Redacția BZI
14:15, 05 nov. 2024

Un bărbat de 58 de ani din Iași, comuna Probota, satul Bălteni, a ajuns la spital cu răni severe după ce a fost lovit de un cal de două ori, în zile consecutive.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, spune că diagnosticul este unul complex: lacerare splenică, hemoperitoneu (sângerare internă în abdomen), hematom perirenal drept și posibilă dezinserție a mezenterului.

Pacientul a fost dus de urgență în sala de operație la Chirurgie 4 din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon din Iași unde echipa medicală a început intervențiile necesare pentru a-i salva viața.

„A .Vasile, 58 ani din Iași, Probota, Bălteni cu diagnostic: Agresiune animală (lovit de cal cu copita 2 zile la rând). Laceratie splenică. Hemoperitoneu, Hematom perirenal drept. Obs dezinsertie mezenter. A intrat în sală chirurgie 4”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.