Începe procesul în care Gigi Becali e acuzat de fraudă la vot. Cum poate scăpa latifundiarul din Pipera

de: BZI.ro
20:00, 23 mart. 2023

Judecătoria Buftea a dispus, joi, începerea judecării pe fond în procesul în care patronul clubului FCSB, George Becali, a fost trimis în judecată pentru fraudă la vot, după ce în 2018 s-a prezentat la „Referendumul pentru familie”, deși avea interdicție.

Dosarul a fost trimis de procurori în instanță după patru ani, iar în luna octombrie se împlinește termenul de prescripție.

Procesul lui Becali se poate desfăşura pe fond

Un magistrat de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul şi probele strânse de procurori sunt valide, astfel încât procesul lui Becali se poate desfăşura pe fond.

„Respinge cererile şi excepţiile invocate de către inculpatul Becali George, ca neîntemeiate.
(…) constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6639/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul Becali George, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot, în stare de recidivă, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Becali George”, se arată în minuta deciziei, potrivit Agerpres.
Decizia Judecătoriei Buftea nu este definitivă.

Mari şanse pentru Becali să scape de acuzaţii prin prescrierea faptelor

Procurorilor Parchetului Judecătoriei Buftea le-a luat patru ani să finalizeze ancheta în acest caz, dosarul fiind trimis în instanţă în ianuarie 2023.

Potrivit art.387 alin.1 lit.a din Codul penal, infracţiunea de fraudă la vot reprezintă fapta persoanei care votează fără a avea acest drept şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Becali are mari şanse să scape de acuzaţii prin prescrierea faptelor. Conform Codului penal, pentru infracţiunea săvârşită de Gigi Becali termenul de prescripţie este de cinci ani, care se împlineşte în octombrie 2023.

George Becali a fost eliberat condiţionat în aprilie 2015 din Penitenciarul Poartă Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni primită în trei dosare. Este vorba despre dosarul „Valiza”, cel privind schimbul de terenuri cu MApN şi dosarul sechestrării hoţilor care i-au furat maşina.

El s-a prezentat la vot la „Referendumul pentru familie”

După ce a fost eliberat condiţionat din închisoare, lui Becali i s-au impus mai multe interdicţii, printre care dreptul de a alege şi de a fi ales în funcţii publice, dar şi dreptul de a vota.

În octombrie 2018, el s-a prezentat la vot la „Referendumul pentru familie”, la care românii au fost chemaţi să se exprime dacă sunt de acord sau nu pentru schimbarea definiţiei familiei din Constituţie, respectiv dacă formularea „căsătoria liber consimţită între soţi” să fie schimbată în „căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

„E cea mai mare acţiune din România în ultimii ani. E mai important decât toate războaiele. Depinde viitorul neamului, al copiilor şi al nepoţilor. Dacă nu se face referendum şi nu se spune clar că familia e compusă din bărbat şi femeie, va fi greu.
Ăştia ne atacă uşor, uşor. Nu acum, dar peste 20-30 de ani. O să se facă educaţie şi se scrie în manuale ‘ce bine e să fii homosexual’. Trebuie să salvăm ţara”, declara Gigi Becali în octombrie 2018.