Începe distribuirea pachetelor cu alimente acordate de Uniunea Europeană pentru ieșeni

de: BZI.ro
00:01, 07 apr. 2022

La Iași, începe perioada de distribuire a pachetelor cu alimente de la Uniunea Europeană. Persoanele care pot beneficia de aceste loturi sunt cei cu un venit minim garantat, familiile care beneficiază de o alocație pentru a-și întreține nevoile și persoane aflate temporar în situații critice de viață. În fiecare pachet se găsesc 38 de unități de ambalaj.

Începând de astăzi, 7 aprilie 2022, Primăria Municipiului Iași, prin intermediul Direcției de Asistență Socială (DAS) Iași, va începe distribuirea loturilor cu alimente care fac parte din tranșa a patra provenite din partea Uniunii Europene. Conform reprezentanților Primăriei, pachetele cu alimente vor fi distribuite la sediul DAS Iași și se vor acorda prin intermediul Programului Operațional Ajutoarea Persoanelor Dezavantajate (POAD).

În fiecare pachet se găsesc 38 de unități de ambalaj dintre care alimente de primă necesitate într-o gospodărie

Distribuirea pachetelor cu alimente se va face către persoanele nevoiașe

Primăria Municipiului Iași prin intermediul Direcției de Asistență Socială (DAS) vor începe distribuirea loturilor cu alimente

Primăria Municipiului Iași a anunțat că urmează perioada de distribuire a pachetelor cu alimente acordate de către Uniunea Europeană. Potrivit reprezentanților instituției, persoanele care vor beneficia de aceste loturi sunt familiile sau persoanele singure care au dreptul la un venit minim garantat, familiile care beneficiază de o alocație pentru a-și întreține nevoile și persoane aflate temporar în situații critice de viață.

„Beneficiarii pot fi familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii 416 / 2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii 277 / 2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanţe de urgenţă, şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale”, precizează reprezentanții Primăriei Municipiului Iași.

Nu pot intra în posesia bunurilor oamenii care se află în perioada de satisfacere a stagiului militar, cei care sunt privați de libertate și execută pedeapsa de rigoare, persoanele cu domiciliul și reședința peste hotarele țării, cei care sunt beneficiarii unor servicii de îngrijire socială în regim rezidențial, publice sau private și persoanelor moștenitoare ca urmare a unui deces al cuiva apropiat.

Pentru a putea beneficia de aceste produse vor trebui să prezinte un șir de acte, care le-ar permite achiziționarea bunurilor

Ce produse alimentare vor primi oamenii și ce acte sunt necesare

Distribuirea pachetelor cu alimente se va face la sediul DAS pe şoseaua Naţională, nr. 43, de luni până vineri de la 08:00 până la 15:00

În fiecare pachet se găsesc 38 de unități de ambalaj dintre care alimente de primă necesitate într-o gospodărie, ca ulei, făină, mălai, conserve cu carne, gemuri și compot.

„Conținutul pachetului cu alimente: Faină albă de grâu pungă de 1 kilogram 5; Mălai pungă de 1 kilogram 4; Paste făinoase   pungă de 400 grame 2 ; Ulei sticlă din plastic de 1 litru 4; Zahăr pungă de 1 kilogram 2; Orez pungă de 1 kilogram 4; Conservă carne de vită cutie metalică de 300 grame 5; Conservă carne de porc cutie metalică de 300 grame 3; Conservă pate porc cutie metalică de 200 grame 5; Compot de fructe 720 mililitri 2; Gem de fructe 360 grame 1; Gem de fructe dietetic 360 grame 1”, susțin reprezentanții Primăriei ieșene.

Pentru a putea beneficia de aceste produse perisabile, oamenii care se încadrează în categoriile de beneficiari menționate, vor trebui să prezinte un șir de acte, care le-ar permite achiziționarea bunurilor.

„Eliberarea pachetelor pentru beneficiarii de venit minim garantat sau alocație pentru susținerea familiei se va face pe baza documentului de identitate în original titularului beneficiului acordat, pe baza listelor întocmite de aparatul de specialitate al primarului, pentru persoanele/familiile pentru care sunt întrunite condițiile de acordare. Pentru beneficiarii de pe listele suplimentare sunt necesare cererea beneficiarului sau sesizarea primită de la o terță persoană; certificatul de încadrare în grad de handicap; ancheta socială efectuată de personalul specializat, care să ateste starea de vulnerabilitate în care solicitantul se află”, precizează reprezentanții Primăriei Municipiului Iași.

Distribuirea pachetelor cu alimente se va face la sediul DAS pe şoseaua Naţională, nr. 43, de luni până vineri de la 08:00 până la 15:00.