Începe a doua sesiune de Bacalaureat 2021. Iată ce transmite, candidaților, viceprimarul Cezar Baciu. Șeful din primărie a susținut examenul în sesiunea august -septembrie!

de: BZI.ro
17:51, 15 aug. 2021

Luni,16 august 2021, va debuta sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat din 2021. La probele din sesiunea august-septembrie 2021 s-au inscris 1.280 de candidati din judetul Iasi. Acestia vor sustine probele in 4 centre de examinare.
Unul dintre cei care au dat in trecut examenele in sesiunea de toamna este si actulul viceprimar al municipiului Iasi, Cezar Baciu.

Aceasta a aratat ca a fost nevoit sa dea examenul de Bacalaureat in sesiunea de toamna din 2013 din cauza unor probleme de natura personala. De altfel, acesta nu este singurul candidat care a ajuns sa sustina examenul in sesiunea august-septembrie din cauza unor probleme personale si nu au reusit sa se inscrie la sesiunea de vara.

”Ca si lider al comunitatii iesene ii sfatuiesc sa aiba incredere in fortele proprii”, a transmis viceprimarul Cezar Baciu

Si eu am trecut printr-un examen dificil, si pot sa spun ca nu nota defineste un om.
Cand a trebuit sa sustin examenul de Bacalaureat, am fost afectat de o serie de probleme personale, din cauza unor complicatii medicale aparute la o persoana de care eram foarte apropiat in familie. In cazul meu, acel eveniment neplacut la prima vedere, m-a ambitionat, am muncit mai mult, ceea ce m-a facut sa fiu un student mai bun. Am terminat o facultate tehnica grea, in cadrul careia am urmat studii de Licenta si Master timp de 6 ani, la buget, fiind si bursier.

Le urez success tuturor elevilor care vor trece prin acest examen, sa se concentreze, sa aiba incredere in ei si totul va fi bine.
Ii felicit pe cei care sunt in top, dar sa nu uitam ca invatamantul trebuie sa ii ajute pe toti elevii.
E important ca fiecare sa isi gaseasca locul in societate si  sa fie omul potrivit la momentul potrivit.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie

Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Reamintim că, în acord cu prevederile legale în vigoare, în sălile de clasă trebuie asigurate următoarele măsuri de prevenire și protecție:

  • fiecare centru de examen va dispune de de asistență medicală, echipamente și materiale de protecție (dezinfectanți, măști etc.).
  • intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat.
  • în sălile de clasă în care se desfășoară probele, locurile se stabilesc astfel încât să existe între candidați o distanță de 1 metru unul față de celălalt, pe rânduri și între rânduri.
  • în situația în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximă posibilă.
  • fiecare persoană care are drept de acces în școală va primi câte o mască la sosire și, dacă solicită, și la plecare.
  • sălile de clasă vor avea dezinfectanți pentru mâini.
  • în incinta centrului de examen va fi purtată, obligatoriu, masca de protecție.
  • colectarea măștilor purtate se va face în locuri special amenajate și semnalizate.

În același timp, este interzis schimbul de obiecte personale.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor in sala de examen. Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a examenului de Bacalaureat, în baza prevederilor Procedurii nr. 1.526/DGIP/12.03.2021 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.