Incendiul din California se extinde amenințător spre pădurea cu cei mai mari copaci din lume
În ultimele 24 de ore, incendiul din California, izbucnit săptămâna trecută, și-a dublat intensitatea ajungând să mistuie aproximatic 650 de hectare. Acum, flăcările se extind spre pădurea Mariposa cu arbori giganţi din Parcul Naţional Yosemite, în California, unde sunt 500 de sequoia dintre care unii cu o vechime de 2.000 de ani.
Incendiul din California se extinde amenințător
Incendiul din California se extinde amenințător spre arborii de sequoia, care ating înălţimi de aproape 100 de metri. Aceştia pot avea o durată de viaţă de peste 3.000 de ani, scoarţa lor putând rezista atacurilor insectelor şi protejându-i timp de milenii de numeroasele incendii de pădure. Acum însă, intervenția pompierilor în zonă este dificilă din cauza particularității terenului. Locuitorii din zonele apropiate focarului au fost deja evacuați, iar fumul gros a afectat calitatea aerului din regiune.
Incendiul, care a izbucnit joi, 7 iulie, amenință cel puțin 500 de sequoia gigantici din pădurea Mariposa. Deocamdată, nici un copac nu a fost distrus de incendiu, iar departamentul de management al incendiilor și aviației din Yosemite a declarat că ia măsuri speciale pentru a proteja zona. Incendiul Washburn a dus deja la evacuarea forțată a aproximativ 1.600 de oameni, inclusiv comunitatea din interiorul parcului național și din sutele de campinguri din apropiere.
Autorităţile incă se investighează cauza incendiului, iar pompierii adaugă că vremea caldă și uscată face dificilă controlarea incendiului.
Reamintim faptul că anul trecut, mii de sequoia gigantici au fost distruși în incendiile de pădure din California. Conform estimării autorităților, peste 35.000 de incendii au izbucnit în Statele Unite ale Americii până acum în acest an, o cifră cu mult peste media de până acum.
Cauza acestor dezastre naturale sunt datorate de temperaturile ridicate și seceta extremă cauzată de schimbările climatice fac ca incendiile de vegetație să fie tot mai frecvente.
Parcul Yellowstone, devastat de inundații
Pe de altă parte, luna trecută, întregul parc Yellowstone, care se întinde pe teritoriile statelor Wyoming, Montana și Idaho anunțase că va rămâne închis pentru vizitatori, inclusiv pentru persoanele care au locuri de cazare rezervate, cel puțin până pe 15 iunie, pentru ca oficialii să poată inspecta podurile, drumurile și celelalte instalații avariate sau distruse de inundații.
Anunțul închiderii parcului vine chiar în anul în care Yellowstone aniversează 150 de ani de când președintele american Ulysses S. Grant a semnat legea prin care parcul național a fost creat.
De la incendiile devastatoare din 1988, pentru prima dată pe timp de vară, toate cele cinci intrări ale parcului au fost închise traficului. Serviciul Parcului Național Yellowstone a precizat că lucrează la evacuarea vizitatorilor și a angajaților care au rămas, în special, în zona de nord lovită cel mai tare de inundații. Amintim de altfel că numeroase drumuri care traversează parcul au fost distruse sau blocate de alunecările de teren care au distrus și câteva poduri, potrivit agenției care se ocupă de administrarea parcului. Din nefericire, reparațiile în anumite locuri ar putea dura și câteva luni de zile.
Așadar, inundațiile și alunecările de teren au fost provocate de mai multe zile de ploi torențiale neîncetate care au venit după una dintre cele mai ploioase primăveri din ultimii ani în regiune. Administratorii parcului naţional au descris ploile și inundațiile ca fiind „fără precedent”, în timp ce râul Yellowstone a reușit să atingă niveluri record.
Acum însă, din cauza secetei și a temperaturilor tot mai mari, incendiul din California se extinde amenințător spre pădurea cu cei mai mari copaci din lume.