Incendiu uriaș în Vaslui. Un microbuz în care se aflau opt muncitori a fost distrus de flăcări

de: BZI.ro
10:59, 10 iul. 2023

Un microbuz cu 8 muncitori a luat foc, în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Simila, comuna Zorleni, județul Vaslui.

Toate cele 8 persoane aflate în microbuz, inclusiv șoferul, au ieșit în siguranță înainte ca flăcările să se extindă.

Un microbuz cu opt muncitori a luat foc, în Zorleni, județul Vaslui. Incendiul a distrus complet autovehiculul

La scurt timp, pompierii din Bârlad au sosit la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipe specializate. Incendiul, care se manifesta deja prin ardere generalizată, a fost stins în câteva minute de către pompieri.

După evaluarea medicală s-a constatat că niciunul dintre pasageri sau șofer nu a avut nevoie de îngrijiri medicale suplimentare.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost identificată un scurtcircuit electric.

„Azi noapte, Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un microbuz care efectua curse regulate la/de la un agent economic, pe raza localității Simila, comuna Zorleni.

În momentul izbucnirii incendiului, în microbuzul aflat in mers se aflau opt persoane, șoferul și cei șapte pasageri autoevacuându-se în siguranță. Până la sosirea echipajelor de intervenție, șoferul mijlocului de transport, dar și alți participanți la trafic au încercat să limiteze incendiul folosind mai multe stingătoare.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată. Pompierii militari au lichidat incendiul în câteva minute.
Pasagerii și conducătorul auto au fost evaluați, însă nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric”, au transmis autoritățile.

Alt incident în Vaslui

O maşină a fost lovită, duminică, de trenul IR 1866 Galaţi – Iaşi, la o trecere la nivel cu calea ferată, pe DJ 243, în apropiere de localitatea Criveşti, din comuna Tutova.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui informează că detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD tip B2, la faţa locului fiind trimisă şi o ambulanţă aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

Autoturismul în care se aflau două persoane a fost lovit de trenul IR 1866, care se deplasa pe relaţia Galaţi-Iaşi. Cele două persoane aflate în autoturism s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenţie şi au fost găsite conştiente şi cooperante.

Persoanele aflate în autoturism au fost evaluate medical.

O femeie în vârstă de 24 ani acuza dureri la nivelul membrelor inferioare, al toracelui şi abdomenului, aceasta fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal „Elena Beldiman” Bârlad. Pasagerul din dreapta a fost evaluat şi nu a necesitat îngrijiri medicale.

Persoanele aflate în tren au fost evaluate, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, transmite ISU Vaslui.

Locomotiva trenului a fost avariată, fiind necesară înlocuirea acesteia pentru ca trenul să ajungă în siguranţă la destinaţie.