Incendiu lângă un azil de bătrâni din Constanța
Pompierii au declanșat planul roșu de intervenții după ce un incendiu de vegetație uscată a izbucnit pe o suprafață de 50 de hectare în localitatea Poarta Albă, județul Constanța, în apropierea unui azil unde sunt adăpostiți 80 de vârstnici, conform ISU Constanța.
Pompierii au anunțat că nu mai există riscul ca incendiul să se extindă la căminul de bătrâni. Preventiv, toate persoanele din azil au fost evacuate, o parte fiind transferate într-o altă clădire din apropiere.
Incendiu de amploare în Constanța
Pompierii din Constanța au luat măsuri pentru protejarea azilului și a celor 80 de rezidenți. Conform ISU Constanța, aceștia nu se află în pericol.
„Focul este sub control, arde pe aproximativ 50 de hectare. Se realizează protecție preventiv la azil. Au fost evacuați bătrânii în curtea interioară, dar sunt în afara oricărui pericol”, au comunicat autoritățile.
Pentru gestionarea eficientă a situației, a fost activat Planul Roșu de Intervenție în județul Constanța.
La locul incidentului au fost trimise șase autospeciale de stingere, două vehicule pentru transportul victimelor multiple și șapte ambulanțe.
De asemenea, au fost trimise în sprijin autospeciale de stingere din Ialomița, Călărași și București-Ilfov.
A luat foc turnul catedralei din Rouen
Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum în cursul zilei de joi, 11 iulie, turnul celebrei catedrale romano-catolice din orașul francez Rouen a luat foc, potrivit primarului orașului, Nicolas Mayer-Rossignol, citat de Sky News, conform Mediafax.
Catedrala este cunoscută în toată lumea deoarece a fost pictată de mai multe ori de pictorul impresionist francez Claude Monet în secolul al XIX-lea.
Flăcările au cuprins și schelele aflate în partea superioară a clădirii renumite datorită celor trei turnuri.
Catedrala înaltă de 151 de metri, finalizată în anul 1880, se află de câțiva ani în renovare.
„Un incendiu a început pe turla Catedralei din Rouen. Sursa focului este necunoscută în acest moment. Toate resursele publice sunt mobilizate”, a scris primarul orașului, Nicolas Mayer-Rossignol, pe X, în timp ce mai multe echipaje de pompieri au fost trimise la fața locului.