Incendiu la un celebru restaurant de fițe din București! „Taverna Racilor” de pe Lacul Snagov, în flăcări – FOTO, VIDEO

de: Denisa Madalina
10:00, 16 dec. 2023

Incendiu puternic la Taverna Racilor din Snagov. Arde restaurantul lui Pescobar de lângă Bucureşti, cu flăcări de 6-7 metri înălțime.

Incendiu puternic la restaurantul Taverna Racilor din Snagov. 13 persoane aflate în clădire s-au autoevacuat

În prezent, incendiul a fost localizat, dar mai sunt focare şi degajări mari de fum.

Există risc de prăbuşire a unor elemente de rezistenţă ale acoperişului.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti – Ilfov a declarat că 13 persoane erau în clădire, într-o zonă de dormitoare, la momentul producerii incendiului, dar că acestea s-au autoevacuat, ele fiind găsite grupate în apropierea restaurantului la momentul sosirii echipelor de intervenţie.

Conform reprezentantului ISU, a fost afectată o suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi.

Echipa Antena 3 CNN a ajuns la fața locului și a transmis imagini exclusive. 11 autospeciale de pompieri intervin deja de două ore pentru a lichida incendiul.

A fost realizat un dispozitiv de protecție și în spatele restaurantului, la zona de pădure.

Peste 500 de metri pătraţi au fost deja cuprinşi de flăcări.Mai multe echipaje de pompieri intervin la faţa locului.

Taverna Racilor” de pe Lacul Snagov, în flăcări

Au fost alertate nouă autospeciale de stingere, precum și o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare. Incendiul se manifestă generalizat la acoperișul restaurantului.

Pompierii intervin cu autoscara pentru stingere de la înălțime și de pe două laturi ale clădirii.

Din primele informații, nu sunt victime.

Incendiu puternic la Taverna Racilor din Snagov. Arde restaurantul lui Pescobar de lângă Bucureşti, cu flăcări de 6-7 metri înălțime.

Incendiu puternic la restaurantul Taverna Racilor din Snagov. 13 persoane aflate în clădire s-au autoevacuat

În prezent, incendiul a fost localizat, dar mai sunt focare şi degajări mari de fum.

Există risc de prăbuşire a unor elemente de rezistenţă ale acoperişului.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti – Ilfov a declarat că 13 persoane erau în clădire, într-o zonă de dormitoare, la momentul producerii incendiului, dar că acestea s-au autoevacuat, ele fiind găsite grupate în apropierea restaurantului la momentul sosirii echipelor de intervenţie.

Conform reprezentantului ISU, a fost afectată o suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi.

Echipa Antena 3 CNN a ajuns la fața locului și a transmis imagini exclusive. 11 autospeciale de pompieri intervin deja de două ore pentru a lichida incendiul.

A fost realizat un dispozitiv de protecție și în spatele restaurantului, la zona de pădure.

Peste 500 de metri pătraţi au fost deja cuprinşi de flăcări.

Mai multe echipaje de pompieri intervin la faţa locului.

Au fost alertate nouă autospeciale de stingere, precum și o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare. Incendiul se manifestă generalizat la acoperișul restaurantului.

Pompierii intervin cu autoscara pentru stingere de la înălțime și de pe două laturi ale clădirii.

Din primele informații, nu sunt victimE.