Incendiu devastator la Iași! Un bărbat din Belcești a murit carbonizat – UPDATE

de: Carmen Ciobanu
16:32, 04 dec. 2024

În urmă cu puțin timp a fost raportat un incendiu în județul Iași. Din primele informații obținute de reporterii BZI, un bărbat, Daniel C., a murit carbonizat după ce o casă din satul Văleni, comuna Belcești, a fost cuprinsă de flăcări.

UPDATE: ISU Iași, detalii despre producerea incendiului.

„În data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 15:20, Dispeceratul integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112, despre producerea unui incendiu la o casă, în localitatea Văleni, comuna Belcești, județul Iași.
La locul solicitării au fost direcționate de urgență două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și o ambulanță de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, iar de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași o ambulanță, cu medic.
Până la sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării o persoană de sex feminin, în vârstă de 72 de ani, a fost evacuată de către cetățeni, iar un adult de aproximativ 45 de ani a rămas în locuință.
La sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință și acoperiș. Pompierii au intervenit cu 2 țevi de stingere, concomitent cu acțiunea de căutare – salvare. La pătrunderea echipei de intervenție în interiorul locuinței a fost descoperită o persoană decedată, care prezenta arsuri. În urma incendiului a ars întreaga locuință cu bunurile aferente pe o suprafață de aproximativ 80 mp. Persoana, în vârstă de 72 de ani, a fost asistată medical la fața locului deoarece prezenta atac de panică, ulterior a fost transportată la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sobă”, transmite ISU Iași.

La fața locului au acționat două autospeciale de stingere și o ambulanță de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos.

„Incendiu produs la o casă în satul Văleni, comuna Belcești. La locul solicitării se deplasează două autospeciale de stingere și o ambulanță de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos.

Pompierii ieșeni vă recomandă câteva măsuri de prevenire a incendiilor la gospodăriile populației:

Improvizațiile în cazul folosirii defectuoase a mijloacelor de încălzire, exploatarea necorespunzătoare a buteliilor, suprasolicitarea instalațiilor electrice, duc de cele mai multe ori la urmări foarte grave.

– Nu folosiți sobe și alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum și aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile;

– Verificați coșurile de evacuare a fumului, reparați-le, izolați-le termic și curățați-le periodic;

– Nu depozitați materiale combustibile în incinta centralei termice de la subsolul locuinței;

– Nu utilizați aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte;

– Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;

– Nu așezați sau păstrați butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură;

– Nu folosiți butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;

– Nu fumați în locuri cu materiale combustibile, explozibile;

– Nu folosiți flacără pentru verificarea etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;

– Nu încălziți cu flacără buteliile și nu le folosiți culcate, răsturnate sau înclinate;

– Nu transvazați gazul din butelie în orice alte recipiente și nu folosiți butelii improvizate;

– Nu lăsați mâncarea pe foc nesupravegheată;

– Nu lăsați copiii nesupravegheați în locuință, cu lumânări aprinse, sobe, plite și/sau aparate electrice aflate în funcțiune.

ÎN ORICE SITUAŢIE DE URGENŢĂ APELAŢI NUMĂRUL UNIC “112”

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro”, a transmis ISU Iași.

Revenim cu detalii!