Încă un caz de infectare cu virusul COVID-19 la Aeroportul Iași. Ajunge un scanner termic la aerogară

de: Vlad Rotaru
04:00, 02 apr. 2020

Două cazuri de infectare cu virusul COVID-19 au fost confirmate la Aeroportul Internațional Iași. Doi angajați de la Poliția de Frontieră Iași au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus. În aceste zile, la aerogara ieșeană va ajunge și un termoscanner pentru a testa pasagerii ce tranzitează terminalele regiei

Doi angajați ai Poliției de Frontieră care activează la Aeroportul Internațional Iași au fost depistați pozitiv cu virusul COVID-19. Primul caz a fost depistat pe 30 martie, iar al doilea, ieri, 1 aprilie, după ce au fost efectuate testele. Cei doi lucrează la aeroport și preiau documentele pasagerilor care tranzitează terminalele din cursele externe.
În ultimele săptămâni, activitatea regiei aeroportuare a fost redusă substanțial din cauza curselor suspendate. Cu toate acestea, un angajat al Poliției de Frontieră, unul din cei care lucrează pe Aeroportul Iași, a fost depistat pozitiv. Ulterior, după efectuarea testelor, o altă angajată a instituției a fost confirmată cu virusul COVID-19.

DSP Iași a demarat o anchetă epidemiologică

Cei doi au intrat în contact direct cu zeci de pasageri care au tranzitat aeroportul. Fiind la punctul de verificare a documentelor, puteau ușor să intre în contact cu persoane venite din zonele roșii sau galbene care erau asimptomatice. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a demarat o anchetă epidemiologică în acest caz și a testat mai mulți angajați ai aerogării.
Totodată, în aceste zile, la aerogara ieșeană va ajunge un termoscanner pentru testarea pasagerilor ce vor tranzita aeroportul