Încă un cadavru a fost găsit la Vaslui, la câteva zile după cazul bărbatului ucis cu toporul și înghesuit într-un geamantan
Răsturnare de situație în localitatea în care, zilele trecute, a fost descoperit un cadavru într-un geamantan. Încă un trup neînsuflețit a fost găsit pe raza acestei localități, iar anchetatorii au deja indicii despre identitatea noii victime.
„Încă un cadavru a fost găsit în localitatea Pungești din județul Vaslui, aceeași în care, în urmă cu doar câteva zile, un bărbat a fost găsit decedat, înghesuit într-un geamantan.
Din primele informații, polițiștii ar fi primit un pont despre acest nou cadavru și s-ar fi dus direct la locul respectiv.
Este posibil ca informația să provină chiar de la femeia care are legătură cu primul caz, în care un suspect a fost arestat.
Suspectul de 32 de ani l-ar fi ucis pe un bărbat de 37 de ani, pe care l-a surprins întreținând relații intime cu concubina sa, iar după crima comisă cu un topor, ar fi băgat trupul neînsuflețit al victimei într-un geamantan pe care l-a abandonat ulterior.
Referitor la cel de-al doilea cadavru, în prezent poliția este la fața locului și face cercetări pentru a stabili exact despre cine este vorba și a decide dacă este sau nu vorba despre o crimă.
O femeie a fost dată dispărută în zonă și rămâne de văzut dacă această dispariție are legătură cu noua investigație a polițiștilor”, a relatat Ana Ciuvică, corespondent Antena 3 CNN.
Al doilea cadavru este al unei femei de 52 de ani
Surse Antena 3 CNN spun că al doilea cadavru este al unei femei de 52 de ani, dispărută de aproximativ o lună.
Ea ar fi fost ucisă pentru a fi deposedată de suma de 3.400 de lei, bani pe care-i agonisise pentru lemnele necesare încălzirii la iarnă.
Suspecți în acest nou caz ar sunt tot concubinii care l-ar fi omorât pe bărbatul al cărui cadavru l-au băgat apoi într-un geamantan.
În noul caz de crimă, care a avut loc înaintea uciderii bărbatului de 37 de ani, suspecții au abandonat trupul neînsuflețit al femeii într-o zonă cu vegetație.