Încă un atac sângeros între arabi la Iași! Un student a fost la un pas de a fi „executat” – EXCLUSIV

de: Pruna Gabriela
14:54, 04 mart. 2023

În jurul orei 4:00 dimineața, un arab, student la Iași, s-a luat la bătaie cu un alt coleg de-al sau, în zona centrală a municipiului Iași. Din primele informații deținute de reporterii BZI, se pare că totul ar fi început pe fondul unui conflict spontan apărut între cei doi, care a degenerat și au ajuns la cuțit.

Astfel, unul dintre ei a fost înjunghiat și a ajuns în Unitatea de Primire Urgențe, transportat de către polițiști.

„La 6 dimineata, un student străin, de 23 ani, înjunghiat, a fost adus de politie cu plagă în hipocondrie drept. Internat, operat clinica Chirurgicală de garda”, a transmis prof. Dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD, Spitalul Sf. Spiridon Iași.

Reprezentanții IPJ Iași au transmis că a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tentativă de omor”.

„La data de 04 martie a.c., în jurul orei 06:00, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza mun. Iași ar fi avut loc un conflict între doi tineri.

Din verificările efectuate, a rezultat faptul că unul dintre tineri l-ar fi agresat cu un cuțit pe celălalt.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tentativă de omor”, cercetările fiind preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.