Încă o tragedie zguduie Iașul de sărbători! Ei sunt soții care au pierit în cumplitul accident de lângă Târgu Frumos – EXCLUSIV

de: Redacția BZI
15:21, 27 dec. 2024

Comunitatea din Iași este din nou îndoliată, după un accident rutier devastator care a avut loc în localitatea Cucuteni, lângă Târgu Frumos. Elena Gheorghe B,în vârstă de 58 și respectiv 61 de ani, și-au pierdut viața în urma coliziunii dintre două autoturisme.

Tragedia s-a petrecut în timp ce cei doi soți se întorceau de la Balș, unde fuseseră în vizită la prieteni. Șoferul, în timp ce efectua un viraj la stânga, a fost lovit frontal de un autoturism Volkswagen care circula din sens opus, condus de un tânăr de 22 ani. Impactul a fost extrem de violent, iar mașina cuplului a fost grav avariată, lăsând victimele încarcerate între fiarele contorsionate.

„La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 11.45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 280 B, în afara localității Târgu Frumos a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 61 de ani.

În urma accidentului, șoferul în vârstă de 61 de ani și o femeie, pasageră în autoturism, au decedat.

Șoferul în vârstă de 22 de ani a fost testat cu aparatele alcooltest și Drugtest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate”, a transmis IPJ Iași.

Accident grav la Cucuteni

La locul accidentului au intervenit rapid echipajele EPA Târgu Frumos, SAJ C și B, alături de echipa de descarcerare. Victimele încarcerate au fost eliberate, dar din păcate, bărbatul și femeia au fost găsiți în stop cardiorespirator. Manevrele de resuscitare efectuate la fața locului nu au avut succes, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul acestora.

O a treia persoană, aflată în celălalt autoturism, a suferit răni mai ușoare. Aceasta a fost evaluată la fața locului și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași a transmis un mesaj de condoleanțe și a explicat desfășurarea intervenției:

„După consumarea protocolului de resuscitare, din păcate cele două victime, un bărbat în vârstă de 61 de ani și o femeie de 58 de ani, aflate în stop cardiorespirator, au fost declarate decedate. A treia persoană implicată a fost transportată la spital pentru îngrijiri.”

Această tragedie a lăsat în urmă o comunitate îndurerată. Cei doi soți erau cunoscuți ca oameni calzi și prietenoși, iar pierderea lor a adus o umbră de tristețe peste sărbătorile de iarnă.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.