În lunile martie și iunie, angajații din sănătate vor primi salarii majorate. Cele 20 de procente vor fi împărțite pe fiecare specialitate – FOTO
În lunile martie și iunie, angajații din sănătate vor primi salarii majorate. Aceștia au obținut o creștere salarială de 20 la sută. Mai mult decât atât, reprezentanții acestora au obținut și tranșele de creșteri salariale, însă procesul nu a fost încă finalizat.
Angajații din sănătate așteaptă împărțirea sumelor. În caz contrar, vor continua protestele
Cert este că întregul personal din sistemul sanitar, începând de la infirmieri, asistenți medicali și personal TESA (Tehnic, Economic și Socio-Administrativ) din cadrul unităților medicale, va beneficia de creșteri salariale.
„Pe data de 1 februarie 2024, în urma protestului, revendicările au rămas aceleași, la fel și promisiunile. Însă, pe data de 5 februarie 2024, am avut o altă întâlnire cu premierul României, în care s-au fixat tranșele de creștere salarială, care vor fi în martie și pe data de 1 iunie 2024.
Mai avem răbdare încă o săptămână pentru a se finaliza procesul de împărțire a acestor sume pe fiecare categorie. Este vorba aici și despre sisteme paralele, sistemul sanitar CFR, Armatei și Ministerului de Interne, pentru că și ei sunt personal de specialitate civil, care este salarizat după aceeași lege de salarizare”, a declarat Iulian Cozianu, președintele Sanitas Iași.
În urma protestelor și a negocierilor pe care le-au avut cu premierul Marcel Ciolacu, sindicaliștii au reușit să obțină o creștere salarială de 20 la sută. În prezent, așteaptă să se vadă care este suma alocată personalului medical și cum va fi aceasta împărțită în funcție de fiecare categorie de salariați.
Se așteaptă și corectarea unor inechități
Cu toate acestea, reprezentanții Sanitas afirmă faptul că nu vor renunța la proteste până când nu vor vedea un document oficial. Aceștia mai speră ca noua lege să corecteze niște inechități, deoarece angajații spitalelor care se află în centrele universitare au un salariu mai mic față de colegii care lucrează într-un spital din subordinea ministerului, deși volumul de muncă este de o diferență considerabilă.
„În momentul de față, Ministerul Sănătății nu are toate datele prin care să spună că o anumită sumă de bani poate fi împărțită la numărul de salariați din sistemul sanitar. Aici este, de fapt, motivul întârzierii în finalizarea lucrărilor. Probabil, zilele următoare vom afla care este modalitatea prin care vor fi alocați banii întregului personal. Toate categoriile de angajați din sistemul sanitar, asistenți medicali, infirmieri, personal TESA, toate vor beneficia de creșteri salariale, însă nu avem încă o cifră exactă.
Cu toate acestea, nu renunțăm la proteste, dar suntem deschiși dialogului. Pe de altă parte, colegii de la celelalte federații au înaintat deja o dată a unui nou protest, anume pe 11 martie, nu suspendăm într-un fel conflictul, decât dacă obținem ceea ce am cerut. Orice este posibil”, adaugă Iulian Cozianu, președintele Sanitas Iași, în legătură cu creșterile salariale ale angajaților din sănătate.