În centrul Iașului au condiții mai rele decât în mediul rural! Locatarii de la două scări de bloc stau fără apă din luna mai – GALERIE FOTO/VIDEO
Locatarii de la două scări de bloc stau fără apă din luna mai a anului 2022. Aceștia au ajuns pe culmile disperării din pricina faptului că, deși au plătit, nu au apă curentă. Situația este cauzată de o asociație nouă de locatari ce refuză să preia datoriile acumulate
Situația de la blocul D1 din strada Decebal este cunoscută deja de mai mulți ani. Toate problemele au început să apară în momentul în care Lucian Munteanu a luat decizia de a deschide o nouă asociație de locatari. Din acel moment, din cauza birocrației, procesul de trecere în legalitate a asociației „Decebal 6 A+B” a făcut ca în conturile ApaVital să se adune datorii imense. Locatarii celor două scări de bloc stau fără apă din luna mai, după ce au avut mai multe perioade în care furnizarea a fost sistată. Singura soluție care pare că ar rezolva problema ar fi ca Lucian Munteanu, în calitate de președinte al noii asociații de locatari, să semneze un protocol prin care să preia datoriile acumulate de cele două scări de bloc și să accepte o eșalonare de plată a datoriei.
Locatarii de la două scări de bloc stau fără apă din luna mai, pentru că președintele asociației refuză să semneze un protocol
În încercarea de a găsi o rezolvare pentru situația care durează din 2014, locatarii blocului au avut o ședință de bloc, în cursul serii de 21.07.2022, la care au fost prezenți 2 reprezentanți ai ApaVital. La această întâlnire, Lucian Munteanu nu a binevoit să apară, cu toate că problema a fost provocată de deciziile sale. Locatarii au ajuns în pragul disperării și caută orice soluție prin care să poată avea apă.
„Domnii de la ApaVital au fost extrem de amabili și deschiși, însă trebuie făcut ceva urgent pentru semnarea protocolului sau pentru achitarea datoriilor de la ApaVital. Am discutat cu o parte dintre locatari. Se va încerca, în primă instanță, adunarea unei sume de bani și predarea ei către «PT12» Cantemir și, ulterior, virarea către Apavital, pentru a se da drumul la apă. În paralel, vom cere din nou sprijinul Serviciului Asociații Proprietari, respectiv al domnului Ciobanu, pentru organizarea unei Adunări Generale”, a declarat un locatar al blocului D1.
Ce soluții sunt ar putea fi potrivite
Ioan Ciobanu, șeful Serviciului Asociații de Proprietari Iași, cunoaște situația și a propus una dintre soluțiile legale pe care locatarii le pot pune în aplicare.
„Cei de la D1 au un raport de cenzor, în care s-au confirmat debitele și sumele pe care ar trebui să le plătească la ApaVital. Sume cu care președintele nu e de acord. Dacă nu se semnează protocolul de preluare a debitelor, ApaVital nu poate reda furnizarea de apă. Primăria nu este parte în contract. Atât timp cât nu vor recunoaște aceste debite, nu vor semna și nu se poate da drumul la apă. Administrația publică s-a asigurat că există verificarea financiar-contabilă pentru sumele solicitate de furnizor, că acestea au fost aduse la cunoștința președintelui. Noi nu putem forța președintele să semneze acest act. După protocol, se discută în cadrul asociației cine și cum a plătit”, a declarat Ioan Ciobanu, șeful Serviciului Asociații de Proprietari Iași.
Acesta a venit cu o soluție pe care proprietarii apartamentelor din cele două scări de bloc o pot pune în aplicare.
„Proprietarii pot decide și ei dacă se semnează sau nu. Dacă majoritatea decide, atunci reprezentanții asociației au obligativitatea, pentru că au fost puși acolo să-i reprezinte, să țină cont de decizia proprietarilor și să semneze protocolul”, a mai spus Ioan Ciobanu.
Locuitorii celor două scări de bloc stau fără apă din luna mai 2022 și caută cu disperare o rezolvare pentru a putea avea un trai normal.