În ce stadiu se află dosarul accidentului aviatic din Munții Apuseni, în care Adrian Iovan și Aura Ion au murit. Sora tinerei acuză modificarea probelor
Luna aceasta se împlinesc 8 ani de la tragicul accident aviatic din Munții Apuseni în care comandantul Adrian Iovan și studenta la medicină Aura Ion și-au pierdut viața. Tot de opt ani anchetatorii lucrează la dosarul penal și nu au găsit până acum un vinovat.
Procurorii care anchetează acest caz au precizat că până la acest moment există o nouă expertiză medico-legală la dosar și un suspect.
„În dosarul penal care face obiectul interesului dumneavoastră și în care se efectuează urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 C.p., este în curs de administrare un probatoriu complex, în vederea stabilirii tuturor cauzelor și mecanismelor care au condus la moartea victimelor.
Astfel, au fost efectuate cercetări la fața locului pentru reconstruirea traseelor urmate de salvatori și a fost suplimentat probatoriul cu o nouă expertiză medico-legală și obținerea unor informații privind datele de zbor.
Precizăm că urmărirea penală este începută in personam, existând un suspect în această cauză.”, au transmis procurorii pentru Antena 3.
Sora Aurei Ion, Mariana Ciucă, spune că nepăsarea este motivul pentru care nu au fost găsiți până acum vinovații:
„Luna aceasta comemorăm 8 ani de la Accidentul din Munții Apuseni – accident care a rămas neinvestigat! Aura a pierit sub privirile indiferente și incompetente ale instituțiilor din Romania! Atât s-a putut, am putea spune. Dar nu este așa, avem nevoie de răspunsuri constructive, avem nevoie de o reacție din partea Justiției din România, avem nevoie de mai mult decât indiferenta și mușamalizarea de până acum. Țara aceasta este mâncata de vie de viermele nepăsării, care trăiește în fiecare din noi”, a scris recent pe Facebook Mariana Ciucă.
Sora Aurei Ion susține că au fost modificate probe din dosar.
„Mentiunea că Aura nu purta centura este motivată și de faptul că această aeronava tip căruță, zbura fără reviziile la zi, lucru pe care l-am evidentiat în plângerea penală, plângere pe care au luat decizia anul acesta să o claseze. Plângere care evidenția clar fals în înscrisuri, aeronava a efectuat zborul din 20 ianuarie 2014 fără sa fi avut lucrărilor periodice obligatorii, precum și alterarea/modificarea unor probe cu relevanță majoră în cadrul urmăririi penale desfășurate la dosar.
Unii spun că centurile au fost tăiate după prăbușirea, pentru a transporta victimile, lucru greu de crezut, alții spun ca avionul nu avea toate centurile… ce este clar este faptul că pe Aura au pus-o în mod iresponsabil, în situația de a zbura într-un avion cu șanse mari să o ducă la moarte, ceea ce a și făcut.”, a mai scris Mariana Ciucă pe Facebook.