În bucătăria de la Little Texas au fost găsite produse nesigure! Soții Dan și Raluca Fiterman, patronii de la Ziarul de Iași, au vânzări de aproape 2 milioane de euro: „Pace în suflet” – FOTO
ANPC a verificat restaurantul Little Texas, deținut de soții Dan și Raluca Fiterman. În urma neregulilor constatate a fost aplicată o amendă de 3.000 de lei. Controlul a vizat în special activitatea din bucătărie. S-au ales cu un avertisment și după verificarea meniurilor afișate pe site-ul de prezentare
Probleme de alimentație publică la complexul Little Texas, deținut de afaceristul Dan Fiterman și soția acestuia, Raluca. În portofoliul afaceristului se mai află cotidianul Ziarul de Iași (ZDI), achiziționat recent, un lanț farmaceutic și lanțul medical Arcadia. Revenind la activitatea complexului, în luna iulie 2023,
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat în special activitatea restaurantului, considerat unul de lux în municipiul Iași. Spre surprinderea comisarilor, au fost găsite mai multe nereguli. Potrivit procesului-verbal numărul 1127498/03/07/2023, s-a aplicat o amendă în cuantum de 3.000 de lei, conform legii. Complexul din Moara de Vânt a fost construit de americanul Jerry Little. În 2012 a predat societatea și activele unui cumpărător ca, după un an, familia Fiterman să achiziționeze întreaga afacere contra sumei de 1,3 milioane de dolari, prin intermediul societății Solomon Business SRL.
Produse nesigure la restaurantul lui Dan Fiterman
Comisarii au verificat bucătăria de la Little Texas și au constatat că materiile prime folosite pentru pregătirea preparatelor nu aveau etichetă. Este vorba despre mai multe kilograme de pește și carne de vită. Astfel, nu s-a putut dovedi dacă produsele erau expirate sau nu. Totodată, prin lipsa etichetelor nu se putea stabili ce condiții de depozitare trebuiau respectate (temperatură etc.).
Nu în ultimul rând, a fost aplicat un avertisment și pentru că pe site-ul de prezentare a complexului Little Texas nu erau menționate informațiile nutriționale. Acestea erau importante pentru clienții care comandau la domiciliu. Nemulțumiți de acțiunea ANPC, soții Fiterman au contestat amenda la Judecătoria Iași, prin societatea US Rom House LTD SRL, unde ce doi sunt asociați. Primul termen de judecată a fost fixat pe data de 13.03.2024. Contactat telefonic, Dan Fiterman, care deține împreună cu soția, Raluca, Ziarul de Iași, a precizat că nu cunoaște detalii despre acțiunea înregistrată la Judecătoria Iași.
„Sunt convins că știți. Gânduri bune tuturor, pace în suflet”, a transmis afaceristul.
Afacerea soților Fiterman este de 2 milioane de euro pe an
Conform ultimelor date financiare, societatea Us Rom House SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 8.266.982 de lei, profit de 1,6 milioane de lei, datorii de 1,8 milioane de lei și un număr de 43 de angajați, la nivelul anului 2022. Familia Fiterman este implicată și în zona imobiliară, interesele fiind uriașe. Recent, a reușit să obțină aprobarea Consiliului Local pentru extinderea centrului de dializă Fiterman Pharma, din Păcurari, cu o nouă clădire ce presupune ridicarea unui număr de 9 niveluri. Vecinii au contestat proiectul, pentru că viitorul imobil va fi edificat foarte aproape de blocul din vecinătate.
În ciuda contestațiilor, familia Fiterman poate depune documentația pentru etapa de autorizare.