Imperiul începe să se destrame după moartea Reginei Elisabeta II: Fost teritoriu britanic anunță că vrea să renunțe la monarhie
Prim-ministrul din Antigua şi Barbuda, unul din cele 56 de state aflate sub coroană britanică și foste teritorii ale imperiului, a declarat că va cere convocarea unui referendum pentru ca ţara să devină republică în termen de trei ani, după moartea Reginei Elisabeta a II-a, relatează The Guardian, potrivit News.ro.
La câteva minute după ce a semnat documentele care confirmă statutul de rege al lui Charles al III-lea, premierul statului din Caraibe, Gaston Browne, a spus că va face demersuri pentru un referendum, în condițiile în care Antigua şi Barbuda este una dintre cele 14 naţiuni care l-au păstrat până în ziua de azi pe monarhul britanic ca şef de stat.
Imperiul începe să se destrame după moartea Reginei Elisabeta II
Browne a declarat pentru ITV: „Acesta nu este un act de ostilitate sau consecinţa unor divergenţe între Antigua şi Barbuda şi monarhie, dar este pasul final pentru a închide acel cerc de independenţă, pentru a ne asigura că suntem cu adevărat o naţiune suverană”.
Când i s-a cerut un interval de timp pentru referendum, el a spus: „Aş spune că probabil în următorii trei ani”.
Browne a declarat sâmbătă la ITV că ţara sa va rămâne un membru devotat al Commonwealth-ului, chiar dacă va elimina monarhia prin referendum.
În aprilie, Browne a făcut apel la ducii de Wessex, în timpul unei călătorii la Antigua, să-şi folosească „influenţa diplomatică” pentru a realiza „justiţia reparatorie” şi a subliniat dorinţa ţării sale de a deveni într-o bună zi o republică.
Prinţul Edward a fost criticat ca fiind „arogant” pentru că a glumit că nu a luat notiţe în timpul comentariilor lui Browne.
La rândul lor, William şi Kate au fost acuzaţi că au revenit la zilele coloniale din Jamaica în martie, după ce perechea a dat mâna cu mulţimea printr-un gard din plasă de sârmă,
Manifestanţii i-au acuzat că beneficiază de „sângele, lacrimile şi sudoarea” sclavilor, în timp ce în Bahamas au fost îndemnaţi să recunoască că economia britanică a fost „construită pe spatele” locuitorilor din Bahamas în trecut şi să plătească despăgubiri.