Împăcarea dintre Petru Rareş şi sultanul Soliman

Împăcarea dintre Petru Rareş şi sultanul Soliman. În vremurile de demult Moldova a fost condusă şi de un voievod numit Petru Rareş, care era fiul lui Ştefan cel Mare. Moştenise de la părintele său vitejia, bărbăţia în luptă şi înţelepciunea în ocârmuire. Toţi se minunau de frumuseţea şi de vorbă lui iscusită.

De asemenea, inima lui bătea cu mare dragoste pentru ţară. A cârmuit poporul bine şi cu dreptate. În războaiele purtate cu duşmanii, a câştigat strălucite victorii. Dar când asupra ţării a venit, cu armata multă, sultanul Soliman cel Măreţ, boierii l-au trădat pe voda Rareş. Ei au deschis porţile cetăţii Suceava şi l-au primit pe Soliman. Acesta a pus domnitor peste tara pe unul din boierii trădători, cu scopul de a-l prinde pe Petru Rareş şi a-l ucide.

Stirile PROTV

Boala cu mortalitate de aproape 15%, care se transmite prin aer. „Simptomele seamănă în primele zile cu gripa”

RomaniaTV

Şoc în showbiz. Leo de la Strehaia: Carmen Şerban a fost amanta mea timp de 7 ani. Am iubit-o rău de tot

Ce-a făcut Rareş, în asemenea primejdie? S-a adăpostit într-o cetate din munţi, numită Ciceu. Duşmanii l-au urmărit îndeaproape. Dar el a închis porţile cetăţii şi, cu strajă credincioasă lui şi doamnei Elena, s-a apărat acolo mai bine de un an. În acest timp a aflat că domnitorul pe care sultanul Soliman cel Măreţ, în înţelegere cu trădătorii, îl lăsase în Suceava, iefuia şi batjocorea ţară şi se purta foarte rău cu poporul.

Şi atunci ce a făcut Petru Rareş? S-a sfătuit cu doamna Elena, care i-a zis:

– Altă scăpare pentru ţara nu-i, măria ta, decât să te împaci cu sultanul.

– Aşa gândesc şi eu; dar pentru asta trebuie să mă duc la el, în palatul lui.

– E cu primejdie, măria ta: ca şi cum te-ai băga, de bună voie, în gura leului. Ştii doar că sultanul a jurat să te strivească în copitele calului…

– N-am încotro, doamnă. Trebuie să mă duc!…

Împăcarea dintre Petru Rareş şi sultanul Soliman

Şi lăsând-o pe Elena doamna să conducă apărarea Ciceulul, Rareş s-a îmbrăcat ca slujitor, a luat cu el multe pungi cu galbeni, a ieşit pe ascuns din cetate şi, cu nume schimbat, a călătorit până la Istanbul, la palatul sultanului.

Pe drum a trecut prin multe peripeţii. Şi de multe ori era să-şi piardă viaţa. Dar îndrăzneală şi dibăcia l-au scos la liman.

Când a ajuns la palatul sultanului, s-a îmbrăcat în straie domneşti şi s-a arătat unui slujitor, zicând:

– Sunt Petru voda Rareş de la Moldova şi doresc a vorbi cu măritul sultan.

Slujitorului turc nu-i venea să creadă:

– De unde vii? Ai căzut din senin? Te vâr la închisoare…

După multă târguială, după ce a primit o pungă cu galbeni, acel slujitor turc l-a înfăţişat sultanului pe voda Rareş.

Împăcarea dintre Petru Rareş şi sultanul Soliman

– Cum ai ajuns aici? se arata uimit şi furios sultanul. N-ai auzit de jurământul meu?

– Am auzit, a spus Petru Rareş. Dar mai ştiu că măria ta eşti nu numai viteaz, ci şi foarte înţelept. Nu cred că ai să mă striveşti în copitele armăsarului, înainte de a-mi asculta pasul pentru care am venit la măria ta.

În adevăr, văzându-i înfăţişarea plăcută, frumoasă, ţinuta demnă, bărbătească, auzindu-i vorba meşteşugită, înţeleaptă, Soliman sultan şi-a înfrânt furia şi l-a ascultat.

Petru voda a vorbit despre nevrednicia domnitorului pus în Suceava, despre mişeliile lui cele multe şi păgubitoare norodului, despre suferinţele ţării. Şi a încheiat vorbirea cam aşa:

– Mai multe foloase ai avea, mărite sultan, din prietenia şi pacea cu ţara mea, decât din uciderea mea şi din jefuirea norodului roman. Eu mă dărui acestei împăcări şi prietenii; îngăduie-mi să mă întorc în ţara mea, s-o conduc spre folosul norodului şi al luminaţiei tale.

Cucerit de puterea şi adevărul vorbelor lui voda Rareş, Soliman sultan a simţit că i se înmoaie inima şi-i da dreptate, în sinea lui. Dar, deodată, şi-a amintit că a jurat să-l calce în copitele armăsarului.

– Îmi pare rău, dar trebuie să-mi ţin jurământul, a zis el, cu oarecare părere de rău.

– Îl ţii, măria ta, l-a încredinţat Petru Rareş.

– Dar cum crezi că mai scapi cu viaţa de sub copitele armăsarului meu? a întrebat sultanul.

– Scap, mărite, dacă faci cum te povăţuiesc eu.

– Cum?

– Eu intru sub podul cel de marmură din curtea palatului; măria ta încaleci armăsarul cel focos cu care mergi la războaie şi treci, în trap şi-n galop, de şapte ori încolo şi-ncoace, pe pod. Eu aud copitele calului deasupra mea şi-mi tem zilele. Aşa se cheamă că măria ta împlineşti jurământul, iar eu nu pier strivit în copite de armăsar împărătesc: mă apăra podul.

Cum au ajuns la acest pact?

Tare s-a minunat sultanul de isteţimea voievodului roman. S-a bucurat, a râs, a încălecat armăsarul şi a trecut de şapte ori, în galop, pe podul sub care intrase Rareş. Apoi, descălecând, i-a zis:

– Eşti teafăr şi slobod. Du-te la Suceava şi stăpâneşte tara cu înţelepciune; iar mie prieten să-mi fii.

Astfel, spre marea uimire a trădătorilor, Petru Rareş a venit iar domnitor în Moldova. Aici a săvârşit multe lucruri bune şi de laudă. Ca şi părintele său, Ştefan cel Mare, a înălţat zidiri frumoase care se păstrează până în ziua de azi.

sursa: Dumitru Almaş, Povestiri istorice