Imbracamintea in evul mediu romanesc

Piesele de imbracaminte pe care oamenii de altadata le purtau zilnic sau doar in anumite imprejurari festive aveau diverse culori. Izvoarele scrise, marturiile vizuale si resturile de vesminte descoperite prin sapaturi arheologice recreaza un trecut policrom, un univers populat de oameni imbracati in haine divers colorate. Materialele din care erau confectionate aceste haine, precum si piesele care compuneau costumul oglindeau locul ocupat in societate de cei care le purtau. 

Principele carturar Dimitrie Cantemir povesteste, in Descrierea Moldovei, ca boierii moldoveni imbracau, la moartea domnului lor, haine de doliu, pe care si le scoteau abia dupa investirea succesorului la tron. De regula, vesminte inchise la culoare purtau membrii familiei, indiferent de sex, in semn de doliu pentru o ruda moarta. Fiul patriarhului Macarie de Antiohia, arhidiaconul Paul de Alep, consemna, la mijlocul secolului al XVII-lea, ca vaduvele din Moldova si Tara Romaneasca poarta vesminte negre, precum calugaritele.

Vezi si Ia, o poveste romaneasca readusa la viata intr-un atelier din satul Mandra
In sfarsit, Dimitrie Cantemir mai scrie si ca, la moartea unui boier care ocupase in timpul vietii o dregatorie cu atributii militare, caii sai erau acoperiti cu postav negru. In afara acestor cazuri, in componenta unui costum colorat puteau intra – nu foarte frecvent, este drept – si unele piese negre, precum: cusme din blana, tambare, dulame si sarvanale pentru barbati, acoperitoare de cap pentru femei, camasi, fuste, sarafane, mantii, saluri de matase, incaltari. In sipetele Mariei, fiica lui Ieremia Movila, erau pastrate valuri de catifea neagra si cafeniu-inchis. Iar Mihai Viteazul cerea venetienilor, la 1600, sa scuteasca de vama unele marfuri cumparate pentru el, intre care catifeaua neagra.

Vezi si Care sunt urmele etnice ale dacilor
In sipetele Mariei, fiica lui Ieremia Movila, erau pastrate valuri de catifea neagra si cafeniu-inchis. Iar Mihai Viteazul cerea venetienilor, la 1600, sa scuteasca de vama unele marfuri cumparate pentru el, intre care catifeaua neagra. Se adauga, la toate acestea, unele accesorii, de pilda gulerele sau garniturile din blana ale hainelor ori bordurile din blana ale palariilor de catifea. Un asemenea guler din blana de samur, mare pana la brau, cu care era impodobit caftanul domnului Moldovei Antonie Ruset, ii atrasese atentia lui de La Croix, secretarul marchizului de Nointel. Piese vestimentare negre sau de culori cu nuante foarte inchise erau intalnite si in costumul taranilor romani. In primele decenii ale secolului al XVI-lea, Anton Verancsics amintea haina „de culoare bruna, grosolana si peste masura de paroasa” a acestora.

Vezi si Cum arata cu adevarat imbracamintea dacilor?
Calatorul turc Evlia Celebi vazuse, curand dupa mijlocul secolului al XVII-lea, la targul din Focsani, oameni cu caciuli negre.

Marturiile prezinta cateva categorii de obiecte vestimentare albe sau in nuante apropiate: palarii, bonete, valuri, camasi, rochii, sorturi, braie, tambare, contesuri, mantale, pelerine si chiar incaltari. Arhidiaconul Paul de Alep povesteste ca, dupa oficierea slujbei de cununie, capul miresei era acoperit cu un val alb – semn distinctiv pentru femeile maritate. Datorita pretului ridicat al materialului, un vesmant boieresc alb-galbui, cu motive conturate cu matase zmeurie si fir de aur, a fost transformat in felon si daruit Manastirii Secu. O soarta similara a impartasit-o, in cea de-a doua jumatate a secolului al XVI-lea, si un contes de femeie, din serasir argintiu, cu ornamente de aur si argint, conturate cu verde.

Vezi si Imbracamintea civilizatiilor antice – Mesopotamia
La intrarea sa triumfala in Alba Iulia, petrecuta la 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul purta o mantie alba, brodata cu vulturi de aur, si ciorapi din matase alba. In sfarsit, descriind obiceiurile de nunta observate in Tara Romaneasca, secretarul lui Constantin Brancoveanu, Anton-Maria Del Chiaro, nota ca mirele ii trimitea viitoarei sale sotii daruri, intre care si o pereche de pantofi din atlas alb, ornati cu perle si cu flori brodate. Arhidiaconul Paul de Alep vazuse, la petrecerea organizata cu prilejul unei nunti in Tara Romaneasca, tinere fete avand in par coronite din piele aurita sau din cositor galben. Intr-un mormant de femeie de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, descoperit in biserica Manastirii Dragomirna, s-a gasit un brau de matase galbuie, cu dungi late, verzi, la capete. Caftane din stofe grele, cu fir de aur, precum cele reproduse in imaginile votive, au atras atentia, prin somptuozitatea lor, unora dintre vizitatorii curtilor domnesti de la Bucuresti si Iasi. Paul de Alep, al carui nume a mai fost invocat aici in cateva randuri, mentiona haina din brocart de aur, impodobita cu perle si pietre scumpe, pregatita de Vasile Lupu pentru Pasti si haina subtire, confectionata din brocart de aur, cu care fusese inmormantat Matei Basarab. La randul sau, de La Croix, secretarul marchizului de Nointel, era uimit de caftanele din brocart de aur ale boierilor moldoveni din ultimul sfert al secolului al XVII-lea. Dar nu numai caftanele se croiau din tesaturi cu fir din metal pretios, ci si alte tipuri de haine. Sapaturile arheologice au scos la iveala, de pilda, doua anterie barbatesti, din matase cu fir de argint aurit: unul se afla intr-un mormant din biserica Manastirii Probota, databil spre mijlocul secolului al XVI-lea, celalalt, intr-un mormant din biserica Manastirii Voronet, apartinand marelui vornic Gligorcea Craciun, mort catre finele aceluiasi veac. Tesaturile galbene usoare, de tipul matasii puteau fi folosite pentru a captusi haine de alta culoare.

Vezi si Vestimentatia in societatea antica
In sfarsit, se cuvine amintit si faptul ca, din costumul de ceremonie pe care Mihai Viteazul l-a purtat cu prilejul intrarii sale triumfale in Alba Iulia, facea parte si o pereche de cizme din piele galbena.

Culoare predominanta, as zice chiar definitorie, a Evului Mediu, poate datorita stabilitatii sale, rosul a fost asociat cu ideea de sarbatoare, de bogatie, de lux, de fast, de putere. Fie ca era vorba de vesminte, de uniforme, de tesaturi decorative, de picturi, de miniaturi, de broderii liturgice, rosul era prezent peste tot, intr-o gama variata de nuante. Spre deosebire de alte culori, nuantele diferite de rosu aveau, fiecare, un termen propriu, variabil uneori de la un loc la altul si de la un secol la altul (ghiurghiuliu, caramiziu, naramziu, turungiu). In mormantul din pronaosul bisericii Manastirii Putna, al lui Bogdan al III-lea, mort in 1517, a fost identificata o acoperitoare de cap (un soi de palarie) din catifea, captusita cu matase, ambele de culoare rosie, si decorata cu aplice din aur, dispuse sub forma fleuronilor unei coroane. Tot intr-un mormant, dar din naosul bisericii Sfantul Gheorghe din Suceava si datand de la mijlocul secolului al XVI-lea, au fost gasite o scufie barbateasca din catifea rosie, cu o banda de argint aurit, si o boneta din matase rosie, cu panglici de prindere. O alta scufie de acest gen, din matase visinie, cu benzi din fir de aur, a fost scoasa dintr-un mormant amenajat in pronaosul bisericii Manastirii Probota, in a doua jumatate a secolului al XVI-lea.

Vezi si Moda interbelica
Marele vornic Gligorcea Craciun a fost inhumat, la sfarsitul aceluiasi secol, in biserica Manastirii Voronet, avand pe cap o palarie din catifea rosie. In sfarsit, dintr-un mormant de femeie, cercetat in pronaosul bisericii Sfantul Ioan Botezatorul din Siret, provine o boneta din matase rosie, cu broderie din fir de argint aurit, lucrata in cea de-a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Palariile din catifea rosie, impodobite cu blana de samur, care se pot vedea in vechiul tablou votiv din biserica Manastirii Trei Ierarhi sau in fresca din biserica Manastirii Cetatuia din Iasi, sunt amintite, ca piese de costum pentru doamne si sotii de boieri, de arhidiaconul Paul de Alep. Sunt cunoscute si rochii, confectionate in totalitate din tesaturi rosii, sau avand numai corsajul ori numai fusta de aceasta culoare. Un corsaj rosu din matase, cu pasmanterie din fir de argint aurit, a fost scos la lumina dintr-un mormant aflat in pronaosul bisericii Manastirii Probota, databil in primul sfert al secolului al XVII-lea. In schimb, femeia inmormantata in biserica Sfantul Ioan Botezatorul din Siret avea doar fusta lucrata dintr-o camha zmeurie. In intregime visinie era rochia din matase a persoanei ingropate, pe la mijlocul secolului al XVII-lea, in pronaosul bisericii Manastirii Dragomirna.

Sursele scrise mai amintesc – destul de rar, totusi – palarii de culoarea verde, pantaloni si rochii. Mai numeroase erau hainele verzi purtate pe deasupra celorlalte piese vestimentare: feregele, dulame, mantii. Un vesmant barbatesc, cu partea superioara rosie si cea inferioara verde a fost descoperit intr-un mormant din biserica Sfantul Gheorghe (Suceava). Cu un contes din catifea verde fusese inmormantata femeia din pronaosul bisericii Manastirii Dragomirna. Un tambar din sahmarand verde, cu blana de ras si un alt tambar, tot verde, din canavata, cu blana de samur, si-au gasit locul in zestrea fiicei marelui vistiernic Iordache Cantacuzino.
In domeniul tesaturilor verzi, inventarul averii Mariei Movila-Potocki nu este impresionant: catifea, chitaica si postav olandez. Totusi, sa nu se inteleaga de aici ca aceste stofe erau foarte ieftine sau ca nu erau pretuite la justa lor valoare. Haine verzi se puteau vedea si pe ulitele targurilor sau pe la adunarile mestesugarilor, dar nici acolo cu o frecventa prea mare. Mai cunoscute sunt braiele verzi, rochiile, camasile, anteriele. In sfarsit, intr-unul din mormintele cercetate la „Campul santurilor” (Suceava) s-au mai gasit bucati de matase verde.

In imbracamintea romanilor, albastrul – culoare divina si, in egala masura, culoare regala – a fost inca si mai putin folosit decat verdele. Un numar mic de scufii, camasi, fuste, rochii, salvari, braie, haine, incaltari si garnituri albastre – iata ce se poate afla in reprezentarile votive pictate sau brodate in secolele al XVI-lea si al XVII-lea. Nici sursele scrise nu sunt mai darnice. Ele mentioneaza rochii albastre, saluri, mantale sau pelerine. O piesa cu totul remarcabila este caftanul atribuit lui Neagoe Basarab, confectionat din catifea albastru-cobalt, cu motive din fir de aur. Ulterior, caftanul a fost transformat in acoperamant pentru racla cu moastele Sfantului Grigore Decapolitul de la Manastirea Bistrita (Oltenia).

In egala masura, la romani nu pare sa fi existat o culoare infamanta, careia sa i se confere semnificatii negative (precum galbenul in Occident), o culoare „neserioasa”, rezervata jonglerilor sau bufonilor (verdele), ori combinatii utilizate la vesmintele nebunilor (galben cu verde). Toti membrii societatii, indiferent de rang sau de avere, aveau imbracamintea colorata. Ba, mai mult decat atat, utilizau chiar aceleasi culori. Dar aceasta nu inseamna ca toate vesmintele aratau la fel. Rosul unui vesmant domnesc nu era identic cu rosul unei haine de targovet. Se vadeste valabila si aici o constatare facuta pentru Europa de vest: „bogati si saraci se imbraca aproape in aceleasi culori, dar pentru primii ele sunt deschise, luminoase, solide, in timp ce pentru cei din urma ele sunt palide, spalacite, fara stralucire”. Diferenta consta, asadar, in calitatea culorii, dar restrictia era implicita, pentru ca o culoare stabila, durabila si mai ales luminoasa era proprie unor stofe de buna calitate, pe care numai oamenii bogati si le puteau ingadui. Tesaturile simple – eventual produse in gospodariile rurale – aveau culoarea naturala a materiei prime (lana, in, canepa) sau erau vopsite cu esente care, sub influenta razelor de soare si in urma spalarilor repetate, isi pierdeau stralucirea, se estompau, dand vesmantului o nuanta terna de gri sau de cafeniu. Si in acest caz, situatia era asemanatoare aceleia din vestul Europei, unde luxul se exprima „prin calitatea si greutatea tesaturii sau, cred, intr-o maniera inca ezitanta, prin culoare”.

Sursa: Maria Magdalena Gorovei, Viata cotidiana in evul mediu romanesc