Imagini și povești picante cu locuri de senzație din Iași! Aici, VIP-urile orașului au participat la evenimente de lux. Acum nimeni nu își mai amintește de aceste locații – GALERIE FOTO
Povești picante și imagini inedite cu locuri de senzație din Iași! De foarte multe ori, VIP-urile orașului au organizat și au participat la o serie de evenimente luxoase. Din păcate, acum, toate imobilele au dispărut și, mai mult, în aceste zone nu sunt însemne sau monumente care să amintească de ele. Cu toate acestea, toate au povești speciale și amintesc de clipele de glorie ale urbei
În aceste locuri, de senzație și surprinse în imagini de colecție, VIP-urile orașului au organizat și au participat la o serie de evenimente luxoase pline de povești picante!Trist este că, acum, lăngă imobilele amplasate în aceste zone-cheie din Capitala Moldovei nu sunt însemne sau monumente care să amintească de ele. Cu toate acestea, ele amintesc de clipele de glorie ale urbei.
Fostul Teatru Național din Copou, în prim-planul seriei de povești picante cu locuri de senzație din Iași unde VIP-urile urbei au luat parte la evenimente de lux
În șirul acestor povești picante ce au în prim-plan locuri de senzație din Iași se află fostul Teatru Național din Copou, edificiu istoric al urbei, astăzi dispărut și în care a funcționat timp de 42 de ani Naționalul. Proprietate a domnitorului Mihail Sturdza și fost palat domnesc, clădirea a fost amenajată pentru a găzdui reprezentații teatrale, primul spectacol având loc pe 22 decembrie 1846. Clădirea (aflată pe actualul amplasament al Campusului Studențesc „Titu Maiorescu” al Universității „Cuza„) a fost mistuită de foc în noaptea dintre 17-18 februarie 1888. Celebrul edificiu al Iașului a fost distrus în plină noapte de un incendiu, chiar după terminarea repetiției la piesa „René” de Emile Zola și care urma să aibă premiera chiar o zi mai târziu.
Astfel, casa a ars până la fundație, din incendiu fiind salvate doar „arhiva, o mică parte din bibliotecă, ceva mobilier, cei doi arabi cu candelabrele lor și un ceasornic mare de birou, din cabinetul de lucru al fostului domnitor Grigore Ghika”, se reliefează în actele acelor vremuri. Din câte se pare, pentru originea focului au fost încriminate sobele, însă Emanoil Manoliu, artist societar al Naționalului ieșean, presupunea că incendiul fusese provocat cu bună știință, căci focul pornise „din patru părți”.
„Teatrul Mare de la Copou”, instituție culturală fanion a luptei politice și sociale
„Teatrul Mare de la Copou”. În volumul al II-lea din Istoria Teatrului în Moldova, T.T. Burada face o prezentare detaliată a contextului socio-cultural în care apare și funcționează acesta. De asemenea, aici găsim cea mai amănunțită relatare a evenimentelor din interiorul instituției, a repertoriului, stagiunilor, personalităților. Atunci, Iașul devenise un centru european pe scenele căruia reprezentau trupe de prestigiu din Rusia, Franța, Italia, Germania sau Polonia. În toate lucrările de specialitate găsim descrierea acestei construcții ca fiind o adevărată bijuterie arhitectonică. Burada plusează în descrieri notând cu patriotism că era cel mai frumos teatru din Europa acelei perioade. Despre Sala Mare a teatrului aflăm că, așa cum a fost gândită de arhitectul Costinescu, ea acoperea toate cerințele europene în modă și utilități.
Povestea imobilului ridicat în centrul Iașului de Avram Goldfaden. Acesta a făcut senzație în Statele Unite ale Americii pe faimosul Broadway din orașul New York
Un alt imobil este și cel ridicat în centrul Iașului de Avram Goldfaden. Acesta a făcut senzație în Statele Unite ale Americii pe faimosul Broadway din orașul New York. Astăzi, doar un bust ascuns în spatele Teatrului Național (TNI) „Vasile Alecsandri” din Iași mai aduce aminte de personalitatea fabuloasă și contribuția uriașă pe care a avut-o Avram Goldfaden în cultura ieșeană și mondială. Puțini mai cunosc faptul că Goldfaden (1840-1908 ) poet, dramaturg, regizor și actor de limbă idiș și ebraică, este considerat „părintele” teatrului evreiesc modern. El a fondat în 1876, la Iași, primul teatru idiș din lume.
Fabuloasa poveste din Grădina Pomului Verde
Important de reliefat este că primele reprezentații în limba idiș care au avut loc la Iași în 1875 s-au derulat în grădina lui Simion Marcu, aflată chiar pe locul unde acum este sediul local al Băncii Naționale. „Ideea lui Marcu a fost molipsitoare. Nu prea departe de locanta sa, într-o «căsuță doar cu un singur etaj», în vadul vechiului Casino de Viena, din strada Primăriei, s-a deschis Cazinoul «La Pomul Verde».
Noua locantă l-a atras și pe poetul Avram Goldfaden, fost învățător din Ucraina, care publicase un volum de versuri și altul de teatru și care călătorise la Lemberg, Munchen, Cernăuți, căutându-și un rost, de unde coborâse la Iași. Răcindu-se timpul și negăsind la Iași o încăpere convenabilă pentru spectacole, directorul și mica lui trupă din trei persoane- Goldfaden, Israel Grodner și Suher Goldstein, numărați 8 după roluri, au plecat la Botoșani, unde li s-a oferit o sală încăpătoare, și apoi la Galați, Brăila și București. Au urmat apoi turnee la Odessa, Harcov, Moscova, Petersburg, Varșovia și, din 1887, în New York.
În acestă clădire, plasată în plin centrul Iașului și la începutul secolului al XX-lea, s-a deschis primul cinematograf din România
Întreaga poveste legată de fostul cinematograf „Sidoli”, demolat acum aproximativ jumătate de secol, este presărată cu un parfum istoric aparte și de un romantism tulburător. De remarcat că aici (lângă actualul bloc Carmen și stația CTP de pe Bulevardul Independenței), undeva la începutul secolului al XX-lea, a fost inaugurat primul cinematograf din țara noastră. Aici, inițial, a funcționat și o sală unde au fost programate spectacole de circ. În 1906-1907, la Circul „Sidoli” din Iași se înființează prima sală de cinematograf din România, care urma să facă proiecții permanente. Atunci a fost momentul în care cinematograful devine fenomen de masă în România. Sub oblăduirea bătrânului Sidoli, iar apoi a fiului acestuia, Cezar Sidoli, circul românesc și-a primenit imaginea, și-a înălțat iscusința la nivel de școală, și-a rafinat tehnica, metamorfozând peiorativul „circari” în „artiști înzestrați cu aptitudini și talent”.
O moarte groaznică a înspăimântat orașul
Tocmai legat de acest loc, în anul 1945, a avut loc o tragedie care a marcat întreg orașul. Un articol, din anul 1945, a cotidianului „Înainte” menționează pe larg ceea ce s-a întâmplat în cinematograf.
„Aici, într-o sâmbătă după-amiază, s-a petrecut o nenorocire groaznică. Sala, plină de spectatori până la refuz, a fost pusă în panică de imprudența unei mame, care cerea puțină apă pentru copilul căruia i se făcuse rău. Strigătul a provocat o panică de nedescris, cuvântul «apă» dând să se înțeleagă că ar fi vorba de incendiu… Totul s-a soldat cu 12 morți și 7 răniți după ce oamenii s-au călcat în picioare”, se arată în materialul jurnalistic.
Fosta Grădină de Vară a Primăriei Iași
Mai departe, în spatele Hotelului „Traian” (înainte de a se construi actualul Hotel „Astoria” și pe amplasamentul de acum al Tereasei „Corso”) se afla fosta Grădină de Vară a Primăriei Iași.
„Bogată și înzestrată cu mulțime de clădiri ochioase pentru pravălii, ulița închinată domnitorului Alexandru Lăpușneanu, știrbită mai apoi de război și hărtănită (care este făcut bucăți) de sistematizarea anilor ’80, se întindea de la Băcănia Ermacov și până în colțul străzii Carol, vegheat odinioară de cochetul Palat Jockey-Club, demolat prin 1960. La căpatul din vale al străzii Lăpușneanu se înălța, fără seamăn, eleganta Cofetărie Madame Alexandre cu bomboneturi parisiene, scenă, muzică, teatru și multă tinerime, găzduind acolo și Clubul studențesc. La coasta acesteia, oleacă mai sus, pe unde-i acum Grădina Corso, se instala Hala de Bere, cu un pâlc de canele automate, la gura cărora licoarea din malț și hamei țâșnea spumoasă, cântată de taraful chitaristului Ionică Barbu, nepotul vestitului Barbu Lăutaru”, descrie regretatul trecutolog Ion Mitican.
Miracolul din curtea vechii Catedrale catolice din Iași
Un alt exemplu, pe acest plan al rememorării locurilor-simbol ale Iașului, acum zeci de ani, totul se întâmpla în curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, cunoscută și sub numele de Catedrala Veche Catolică (ultima clădire de acum cu gang, de la Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt ce dă spre Catedrală). Aici, actori fabuloși precum Lucreția Cărăușu, Ana Șubă, Elena Brehnescu, Emil Petcu, George Zaharia, Petre și Emilia Valter, Ion și Simona Agachi, Constantin și Nicolae Brehnescu sau Eliza Florescu au făcut „minuni” artistice pentru generatii întregi de tineri.
Aici funcționa, înființată în 1949 în formula de Teatru pentru Păpuși, noua instituție de spectacole pentru copii cu trupă stabilă din Iași. Și-a deschis prima stagiune cu „Peștișorul de aur” de A. S. Pușkin, regia Iosif Ligeti, cu cinci actori în distribuție. Adevăratul întemeietor al trupei a fost profesorul și regizorul Manole Al. Foca, profesor de filosofie și dicție la fostul Conservator ieșean, secretar personal al poetului orb Mihail Codreanu. Primele reprezentații au fost găzduite de o sală de cinematograf, într-un mic spațiu aflat la Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în curtea vechii Biserici Catolice.
În anul 1973, denumirea acestei entități dramatice se schimbă în Teatrul pentru Copii și Tineret, lărgindu-și aria repertorială și gama mijloacelor actoricești. În ’77, la cutremur, clădirea a fost avariată grav, iar sediul teatrului va fi, pentru zece ani, în actuala Casă de Cultură a Studenților. În același an a demarat construirea unui nou sediu unde, din decembrie 1987, funcționează actualul Teatru pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași.