Imagini incredibile! Oamenii de la marginea orașului își aruncă gunoaiele chiar în centrul Iașului – FOTO/VIDEO
Pentru a evita costurile pentru salubrizare, oamenii de la marginea orașului își aruncă gunoaiele pe unde apucă. Mulți dintre ei au fost suprinși de camarele de supraveghere și amendați
Unii din cetățenii din comunitățile apropiate de municipiul Iași vin cu mașinile personale pentru arunca zeci de saci de gunoaie chiar în oraș. Apelează la această practică pentru a nu plăti la firmele de salubrizare, însă angajații de la Salubris au depistat aceste nereguli și au sesizat poliția.
Oamenii de la marginea orașului aruncă gunoaiele pe unde apucă
După cum se observă și în imagini, oamenii vin chiar cu mașini mari în care sunt încărcați saci cu gunoaie. Aceștia îi lasă, de obicei, chiar lângă punctele de colectare, știind că Salubris trebuie să îi ridice indiferent de proveniență. Totuși, compania înceracă să descurajeze astfel de practici și a instalat camere de supraveghere la jumătate din punctele de colectare, iar la cealaltă jumătate urmează să fie montate, de asemenea. Astfel, toate cele 560 de puncte gospodărești vor avea supraveghere video.
„De la începutul anului și până acum am avut aproximativ 300 de astfel de incidente pe care le-am sesizat și la Poliția Locală. Noi salvăm imaginile și trimitem exact către autorităție pentru ca ei să stabilească traseul. La momentul actual, jumătate din punctele gospodărești au sistem de supraveghere, dar avem o licitație deja încheiată pentru a suplimenta numărul de camere video. Astfel, până la sfârșitul anului, toate punctele gospodărești vor fi dotate cu camere de supraveghere în permanență”, a transmis Cătălin Neculau, directorul Salubris SA.
Poliția Locală a aplicat amenzi
De la începutul anului și până acum, polițiștii locali au aplicat un număr de 201 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind în valoare de 183.525 de lei. Pentru persoanele fizice ajung până la 500 de lei, iar pentru cei cu firmă până la 2.500 de lei. Față de anii trecuți numărul este în scădere, deoarece lumea a înțeles că este ilegal acest procedeu, iar mulți dintre ei au fost amendați. Totuși, investiția celor de la Salubris a început să dea roade, iar cei amendați, cu siguranță, nu vor mai proceda la fel și a doua oară.
„Noi colaborăm în permanență cu cei de la Salubris, ei ne trimit imaginile de la camerele de supraveghere, iar noi, mai departe, identificăm persoanele responsabile pentru a aplica amenzi. Desigur că procesul durează ceva mai mult, însă odată ce avem numărul mașinilor care au fost în zonă îi depistăm și pe cei responsabili de aceste ilegalități”, a precizat Liviu Zanfirescu, șeful Poliției Locale Iași.
Oamenii de la marginea orașului își aruncă gunoaiele pe unde apucă, încercând să scape de costurile de salubrizare. Totuși, compania din Iași are și metode de a combate acest fenomen.
arunca oamenii gunoaiele (1) arunca oamenii gunoaiele (2) arunca oamenii gunoaiele (3) arunca oamenii gunoaiele (4)