Imagini de groază la magazinul Lidl Tătărași! Mizeria de nedescris a fost depistată de comisarii ANPC care au închis punctul de lucru – FOTO/VIDEO
Un control efectuat la magazinul Lidl din Tătărași a evidențiat condițiile mizerabile în care sunt păstrate alimentele. Din cauza mizeriei, s-a dispus suspendarea activității. Reprezentanții magazinului au fost nevoiți să înceapă o campanie urgentă de curățenie generală
Un control efectuat de comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Iași a evidențiat neregulile de la magazinul Lidl din cartierul Tătărași, municipiul Iași. În baza unor reclamații formulate de clienți, comisarii s-au deplasat sâmbătă, 13.08.2022, pentru verificarea celor semnalate. Nu mare le-a fost surpriza să observe cantități importante de fructe și legume alterate, precum și loturi întregi de ouă ce erau ținute la temperaturi necorespunzătoare. Mai mult, și vitrinele erau păstrate în condiții igienico-sanitare jalnice, fiind murdare și cleioase. În aceste condiții, s-a dispus suspendarea activității până la remedierea deficiențelor. Acțiunea a fost coordonată de la București de Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). În trecut, și Lidl Nicolina a făcut obiectul unui scandal.
Imagini de groază la magazinul Lidl Tătărași. Se risca o suspendare de 6 luni
Sancționarea magazinului Lidl a fost posibilă după ce s-a constat că abaterile au fost repetate. Dacă nu remediau deficiențele, magazinul putea să rămână închis chiar și timp de 6 luni. Însă, după o curățenie generală, a fost redeschis în cursul zilei de 14.08.2022, la ora amiezii. Contactat de reporterii BZI, Horia Constantinescu a precizat că acțiunea de la Iași face parte dintr-o campanie la nivel național.
„Avem o acțiune la nivel național ce vizează rețeaua Lidl. După ce tragem concluziile, vom face un act cu impact la nivel național. Ne dorim să acoperim peste jumătate din rețea. După vom verifica și celelalte rețele”, a precizat președintele ANPC.
Comisarii au aplicat o amendă de 15.000 de lei pentru abaterile constatate. Reprezentantul zonal al Lidl nu a putut fi contactat pentru a comenta raportul de control al comisarilor.
La începutul anului a fost controlată activitatea de la Egros
Totodată, un control efectuat de comisarii de la Protecția Consumatorilor s-a lăsat cu mai multe afaceri închise în complexul Egros din Iași, de pe Calea Chișinăului. Acțiunea de pe data de 12.05.2022 a fost organizată în prezența lui Horia Alexandrescu, președintele ANPC, dar și a lui Paul Anghel, directorul general de la ANPC. În cursul dimineții zilei respective, au fost controlate produsele comercializate în zona de food-court a complexului comercial. Nereguli au fost identificate la restaurantul „Mister Chef”. Comisarii au retras numai puțin de 200 de kilograme de carne expirată. Gabriela Lăcrămioara Negura, patroana localului, a explicat că intervenția comisarilor a fost destul de brutală și că produsele nu erau expirate. Era vorba de carne refrigerată ce ulterior a fost congelată. Chiar și așa, comisarii au aplicat o amendă de 15.000 de lei și au dispus suspendarea activității. ANPC a mai avut acțiuni de control în toată țara și în luna februarie 2022.
De precizat că nu este prima dată când sunt observate imagini de groază la magazinul Lidl Tătărași.