Imagini cutremurătoare! Copilul mort după anestezie la dentist a fost înmormântat

de: BZI.ro
17:45, 16 feb. 2020

Copilul de patru ani mort în urma unei anestezii generale a fost înmormântat.

Părinții sunt distruși de suferință. Autopsia a arătat clar că băiatul nu suferea de nicio boală, dar organele i-au cedat rând pe rând în urma anesteziei făcute la o clinică stomatologică din Pitești.

Petru Andrei a fost înmormântat la Pitești, într-un sicriu alb.

Imagini cutremurătoare au fost surprinse la casa părinților lui. Zeci de oameni au venit să îl conducă pe ultimul drum.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a anunţat că s-a autosesizat în cazul copilului care a murit după o anestezie la o clinică stomatologică din Piteşti, fiind iniţiată procedura disciplinară împotriva membrilor corpului profesional implicaţi în incident.

În acest caz a fost începută şi o anchetă a poliţiştilor din Piteşti.

Oficialii clinicii dentare dau asigurări că în momentul în care vor avea datele legate de decesul copilului le vor face publice.