Imagini cu dronele kamikaze Switchblade care îi lovesc pe soldații ruși – FOTO, VIDEO

de: Tanase Madalina
19:31, 06 mai 2022

Astăzi, 6 mai, au încput să apară pe rețelele de socializare imagini cu ceea ce pare să fie prima înregistrare video a unei lovituri cu drone kamikaze tip Switchblade asupra trupelor rusești. Responsabilă pentru atacuri este Brigada 53, mecanizată, din Ucraina.

Anterior, la mijlocul lunii aprilie, Pentagonul anunța că analizează opțiuni de antrenare a mai multor soldați ucraineni cu privire la folosirea dronelor Switchblade, pe care le furnizează deja forțelor armate ale Kievului.

Casa Albă a anunțat din 16 martie că va furniza Ucrainei 100 de drone Switchblade, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 800 de milioane de dolari.

Ce sunt dronele Switchblade

Dronele Switchblade sunt cunoscute și sub denumirea de drone „kamikaze”. Acestea sunt niște drone de mici dimensiuni, portabile, și care au focoase și detonează la impact. Potrivit companiei care le produce, AeroVironment, cel mai mic model poate să atingă o țintă de până la 10 kilometri distanță.

Rusia folosește la rândul ei modele proprii ale unor drone kamikaze în Ucraina, armata ucraineană afirmând însă că acestea nu prea au succes în a-și lovi țintele.

Dronele folosite de Rusia se numesc ZALA KYB

Dronele kamikaze folosite de Rusia se numesc ZALA KYB, sunt un tip de „muniții rătăcitoare” – aeronave pilotate de la distanță ce pot sta mai mult timp în aer și pot fi prăbușite intenționat în grupuri de inamici sau vehicule militare.

Dronele ZALA KYB sunt produse de Zala Aero, o subsidiară a grupului Kalashnikov. Acestea pot transporta până la 3 kg de încărcătură (senzori și explozibil), zboară sub plafonul radar, cu o autonomie de peste jumătate de oră, o rază de circa 40 de km și pot prinde o viteză de 130 km/h.