Ieșenii vor să aibă cele mai frumoase grădini, de aceea apelează la ajutorul specialiștilor în peisagistică. Arțarul japonez, magnolia și Photinia, plantele cerute de clienții care plătesc sume considerabile pentru a le avea în grădină – FOTO

de: Redacția BZI
02:00, 02 mai 2023

Ieșenii vor să aibă cele mai frumoase grădini, astfel că apelează la ajutorul specialiștilor în peisagistică. Aceștia au primit deja comenzi și se pregătesc să planteze arțari japonezi, magnolii sau Photinia, cele mai cerute de către clienți. Aceștia au alocat pentru amenajarea grădinilor sume cuprinse între 2.000 și 10.000 de euro

Ieșenii care și-au cumpărat locuințe noi sau vor să-și reamenajeze grădinile apelează la ajutorul specialiștilor în peisagistică. Aceștia au alocat între 2.000 și 10.000 de euro pentru cele mai frumoase grădini. Anul acesta au comandat arțari japonezi, magnolii sau Photinia.

„Toată lumea era cu tuia în anii trecuți, dar nu prea mai sunt folosiți acum pentru că sunt mai sensibili la dăunători. Magnoliile sunt cerute de către clienți, dar și Photinia, o plantă cu frunze veșnice, cu frunze roșii vara și verzi iarna. Tolerează poluarea, frigul. Arțarul japonez este cerut în continuare. Oamenii se uită, de obicei, pe Pinterest sau la vecini și vor diverse plante pentru grădini. Unele persoane încă nu sunt educate suficient încât să înțeleagă rolul fiecărei plante, cum poate rezista mai mult timp, de aceea apelează la noi.

Avem o echipă de 7 oameni cu care ne deplasăm la clienți și îi informăm în prealabil, apoi facem proiectul și, dacă e de acord, ne apucăm de investiție, pentru că este o investiție pe termen lung. Rolul nostru este să și informăm clienții și să le oferim cele mai bune soluții pentru grădina lor, chiar dacă e vorba numai de gazon. Chiar și aici, situația este complexă și contează foarte multe detalii. Noi avem proiecte complexe și am primit deja comenzi. Una dintre lucrările cele mai complexe este de la un restaurant din Păcurari, Iași”, susține Alex Cozma, peisagist în cadrul Vreau Grădina Mea.

Ieșenii vor să aibă cele mai frumoase grădini

Specialiștii în peisagistică au primit comenzi în acest an și vor aduce plantele din Italia și Polonia. Clienții vor să amenajeze grădini cu o suprafață de minimum 100 de metri pătrați.

„Noi am primit comenzi de la clienți. Se cer magnoliile în continuare, dar și arțarii, cireșii japonezi. Sunt originari din Japonia, dar produși în Polonia și Italia, dar sunt căutați de câțiva ani. Oamenii nu renunță la grădini și unii amână amenajarea lor, dar nu renunță la proiecte. În general apelează la specialiști în peisagistică”, susține Cladiu Ivașcu, peisagist la Belle Jardin.

Clienții din Iași care vor doar rulouri pentru gazon plătesc câteva mii de lei pentru amenajarea grădinii. O lucrare poate dura minimum 2 săptămâni și maximum 2-3 luni, iar una mai complexă, mai mult de 3 luni. Afacerile cu amenajarea grădinilor au explodat la începutul pandemiei de COVID-19.

A crescut numărul solicitărilor din partea clienților

În grădinile din Iași s-au plantat zeci de specii de arbori, arbuști și plante ornamentale sau flori. Claudiu Ivașcu, peisagist în cadrul Belle Jardin, susține că persoanele din Iași au optat pentru amenajări pe suprafețe mai mari, cu tuia, brad, conifere sau fag, arțar și mesteacăn. Persoanele care au avut un buget mai redus au ales plantele ornamentale.

Astfel, clienții care au comandat plante mai pretențioase trebuie să fie atenți și la îngrijirea lor, de aceea trebuie să investească și într-un sistem de irigații sau să apeleze la ajutorul specialiștilor care întrețin grădinile. Îngrijirea mormintelor contracost este o afacere apărută în Iași.

Ieșenii vor să aibă cele mai frumoase grădini, însă specialiștii în peisagistică se deplasează și în alte județe din Moldova, unde au comenzi de la clienți.