Ieșenii se pot testa gratuit pentru HIV și Hepatita C până pe 28 noiembrie!

de: BZI.ro
02:00, 23 nov. 2022

Până în data de 28 noiembrie 2022, ieșenii au ocazia de a se testa gratuit și anonim pentru HIV și Hepatita C, în centrele ARAS. Pentru aceasta se pot prezenta la Checkpoint ARAS Iași, situat pe strada Str. Păcurari 66, sau pot comanda gratuit unul din cele 800 de kituri de testare gratuită (HIV și Hepatita C) pe care ARAS le oferă în cadrul campaniei

Între 21 și 28 noiembrie 2022, în întreaga lume se desfășoară Săptămâna Internațională a Testării, în care ARAS, împreună cu alte 60 de organizații din domeniul SIDA și al hepatitelor virale, din 43 de țări, organizează evenimente dedicate publicului larg. În cadrul acestui eveniment anual de mobilizare internațională, inițiat de Coaliția PLUS, în 2020, ARAS își va intensifica eforturile de informare, sensibilizare, testare și consiliere (pentru HIV și Hepatita C), dar și de advocacy pentru acces la servicii medicale și sociale.

Cu prilejul Săptămânii Internaționale a Testării, ieșenii se pot testa gratuit pentru HIV!

ARAS atrage atenția asupra faptului că această a treia ediție a Săptămânii Internaționale a Testării se desfășoară într-un context alarmant, de scădere a numărului de teste, dar de creștere a numărului de cazuri noi de infecție cu HIV în multe regiuni ale lumii, provocate de diminuarea finanțărilor publice și de lipsa de recunoaștere a actorilor comunitari.

În plus, războiul din Ucraina și alte crize umanitare de actualitate au scăzut și mai mult interesul factorilor de decizie pentru sănătate și servicii conexe. Se menționează încă o dată că testarea este o etapă esențială în lupta împotriva infecției cu HIV și că testarea comunitară este cea mai eficientă soluție pentru stoparea epidemiei.

În România, în condițiile în care serviciile medicale și sociale suferă de lipsa cronică de finanțare, se dorește ca factorii de decizie naționali și internaționali să pună prevenirea și testarea în centrul priorităților sanitare, pentru a scădea rapid numărul noilor infectări. Totodată, se dorește ca autoritățile să integreze persoanele vulnerabile, în special tinerii, femeile, bărbații care fac sex cu bărbați, lucrătoarele sexuale și persoanele transgender, în crearea și implementarea activităților naționale din domeniu, oferindu-le resursele necesare.

O altă măsură care ar trebui luată ar fi intensificarea testării pentru HIV și hepatite virale, pentru a acoperi întârzierea înregistrată în cei 2 ani de pandemie. Important ar fi să se promoveze și să generalizeze accesul la autotestare, prin stabilirea unor prețuri accesibile pentru autoteste, atât pentru publicul larg, cât și pentru persoanele vulnerabile. Pentru scăderea numărului de noi infectări, autoritățile ar trebui să asigure și să propună profilaxia pre-expunere (PrEP) persoanelor care nu sunt infectate cu HIV și să îi îndrume pe cei care trăiesc cu HIV către servicii de îngrijire complexe și constante. O altă măsură ar fi să se stimuleze inovația în prevenire, testare și tratament și să stimuleze capitalizarea bunelor practici din cele 3 domenii.

S-a dublat numărul pacienților diagnosticați cu patologia HIV-SIDA în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași!

Ieșenii care doresc să se teste gratuit pentru HIV se pot programa la numărul de telefon 0751 12 07 08 sau pot comanda gratuit unul din cele 800 de kituri de testare gratuită

La Iași, din cauză că, în timpul pandemiei de COVID-19, populația a fost reticentă și a ales să nu se prezinte la medic, numărul pacienților cu HIV-SIDA s-a dublat.

„Centrul Regional HIV SIDA din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase «Sf. Parascheva» Iași, prin medicii și psihologii care luptă alături de pacienții cu această patologie, se confruntă și gestionează efectele îngrijorătoare ale trecerii prin pandemia de COVID-19. Din nefericire, din cauza reticenței populației de a se prezenta în triajul spitalului, în momentul apariției oricărui dezechilibru în homeostazia organismului, am constatat un factor deosebit de îngrijorător. S-a dublat numărul pacienților diagnosticați cu patologia HIV-SIDA în cadrul centrului nostru. Cifrele ne înverșunează lupta și ne fac să gândim noi strategii de abordare și ajutor pentru pacientul seropozitiv”, a explicat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului „Sf. Parascheva” Iași.

În 2021, în cadrul Săptămânii Internaționale a Testării, 39.202 persoane din întreaga lume au beneficiat de 42.083 de teste HIV, Hepatita B, Hepatita C, sifilis, diverse tipuri de cancer produse de virusul papiloma uman. Anul trecut, ARAS a asigurat accesul la testare HIV pentru 650 de persoane din România, prin trimiterea gratuită de teste rapide la domiciliu. Ieșenii care doresc să se teste gratuit pentru HIV se pot programa la numărul de telefon 0751120708 sau pot comanda gratuit unul din cele 800 de kituri de testare gratuită (HIV și Hepatita C) pe care ARAS le oferă în cadrul campaniei.