Ieșenii riscă să înghețe în tramvaie. Vatmanii se tem să dea drumul la căldură, fiindcă se defectează vagoanele: „Trebuie să decidem dacă ne încălzim noi sau călătorii” – FOTO

de: Petronel Ștefan
02:00, 29 nov. 2023

Având în vedere că temperaturile au început să scadă considerabil în această perioadă, ieșenii riscă să înghețe în tramvaie. Vatmanii spun că se gândesc de două ori atunci când trebuie să dea drumul la căldură, ca să nu rămână cu vagonul defect

Tramvaiele vechi, model GT4, au patru aeroterme, însă, având în vedere vechimea acestora, de multe ori apar defecțiuni. Desigur că acest aspect influențează foarte mult călătoria, iar oamenii care plătesc 3 lei pentru un bilet, care de la 1 decembrie va fi de 3,5 lei, stau și tremură în vehicule. Vatmanii aleg să nu deschidă căldura de multe ori pentru faptul că este consumul prea mare.

Ieșenii riscă să înghețe în tramvaie

Deoarece sursa tramvaiului suportă un anumit număr de consumatori, există riscul să se defecteze când este suprasolicitată. Astfel, vatmanii spun că au probleme cu sistemul de încălzire și uneori nu-l deschid deloc.

„Pentru că tot se apropie sezonul rece și o să trebuiască dăm drumul la căldură la călători, și nu numai la călători, și la noi în cabină, vagoane GT4 în special, au probleme cu sursa în sensul că datorită numărului mare de consumatori, precum iluminatul în cupeu, compresorul, mai avem și compostoarele, pos-urile, GPS-ul și, mai nou, sistemul de validare a biletelor de călătorie în mod inteligent, iar pentru a putea să le ținem la stradă și să ne facem orele de lucru suntem nevoiți să ne dăm căldură cu porția, adică fie stăm noi în frig și dăm drumul la căldură la călători, fie trebuie să le oprim lor căldura ca să ne mai încălzim și noi în cabină. Dacă vara, efectiv, mureai de cald, iarna mori de frig”, a precizat Emilian Râpanu, vatman de la CTP Iași.

Cele mai multe probleme sunt la tramvaiele care țin de depoul Dacia. La Gară, electricienii le rezolvă de cele mai multe ori, însă nu este suficient.

„Acum că sunt la depoul de la Gară este mai în regulă situația, desigur că se mai defectează tramvaiele, însă le duc la reperat și sunt electricieni, meseriași care îl repară. Trebuie să ne gândim acum că vagoanele astea, GT4, au 60 de ani, cât să mai poată duce. Țin minte o situație, eram la depoul din Dacia, mi-a dat tramvaiul să plec pe traseul 11 și la un moment am realizat că nu am căldură, am zis că poate durează până se încălzesc reșourile alea, dar nimic. M-am întors cu vagonul la depou pentru reparații și atunci m-a șocat ce a zis inginerul. Acesta a zis că de ce am nevoie de căldură, pot să merg și așa. Ce pot să mai zic eu atunci, am rămas fără cuvinte. Mai sunt și unii vatmani, acum trebuie să recunosc, care probabil refuză să dea căldură pentru călători, dar, dacă știi că ai tramvaiul bun, nu trebuie să faci așa ceva”, povestește Daniel Moraru, vatman de la CTP Iași.

Tramvaiele sunt afectate de coliziuni

Vatmanii nu dau drumul la căldură deoarece tramvaiul riscă să se defecteze

La multe dintre tramvaie ușile nu se mai închid cum trebuie sau au geamurile sparte. Cauzele pentru aceste situații sunt coliziunile din trafic care au afectat integritatea vagoanelor.

„O altă problemă pe speța cu căldura ar fi că ușile de la vagoane nu se închid perfect și o primă cauză ar fi numărul mare de coliziuni pe care le au la stradă, pentru că cele mai multe coliziuni cu tramvaiul evident că sunt cele cu viraj la stânga pentru că domnii noștri șoferi nu se asigură la schimbarea direcției de mers și nu de puține ori ne fac stânga în față chiar și de pe banda 1.

După reparații bineînțeles că nu mai este ca din fabrică, în sensul că fie nu se mai închide ușa cum trebuie, fie, când se închide, rămâne o distanță între ușă și treaptă, pe unde intră frigul. Ar mai fi o problemă gravă și cu geamurile, în sensul că avem atât parbrizele crăpate la vagoane, care pe lângă faptul că ne limitează vizibilitatea și ne vine vântul în față, mai avem și chederele coapte și evident că și pe aici intră frigul”, a mai specificat Emilian Râpanu.

Electricienii de la CTP lucrează non-stop

În acest moment, la depoul de la Gară lucrează 20 de electricieni care verifică problemele. Totuși, degeaba sunt reparate, dacă vagoanele vechi sunt suprasolicitate.

„Siguranța și confortul călătorilor reprezintă o prioritate deosebită pentru noi. Vă asigurăm că sistemele de încălzire ale tramvaielor noastre sunt în perfectă stare de funcționare și nu sunt afectate de staționarea în aer liber. La Compania de Transport Public sunt 20 de electricieni, pe două formații, care lucrează în ture de 12/24 de ore. Tramvaiele de tip GT4 sunt echipate cu 4 aeroterme, în timp ce cele de tip GT8 dispun de 6 astfel de dispozitive. Dacă se întâmplă să se defecteze vreuna, aceasta este înlocuită automat. În fiecare zi se verifică funcționarea corectă a instalațiilor de încălzire, asigurându-ne să oferim călătorilor condiții termice optime”, a transmis Cristian Stoica, directorul CTP Iași.

În mod normal, CTP trebuia să verifice starea tramvaielor și a sistemelor de încălzire, însă se observă clar cum ușile nu se închid ermetic.

„De asemenea, compania are un calendar dedicat activităților privind pregătirile pentru iarnă, care se implementează începând cu luna septembrie. Printre aceste activități se numără verificarea aerotermelor în salon la autobuze și tramvaie, inspecția atentă a stării acumulatorilor, evaluarea etanșeității, a geamurilor, a ușilor, a trapelor și a altor componente esențiale. Cu aceste măsuri preventive ne asigurăm că flota noastră de vehicule este pregătită pentru orice condiții meteo dificile și călătorii confortabile în orice moment al anului”, a mai adăugat directorul CTP Iași.

Ieșenii riscă să înghețe în tramvaie până ajung la destinație. Compania trebuie să asigure călătorilor condiții normale pentru prețul călătoriei.