Ieșenii investesc 500.000 de euro, fonduri europene, în livezile din mediul rural. AFIR a demarat plățile pentru beneficiarii din regiunea Moldovei
Ieșenii care au depus proiecte în prima sesiune de depunere din anul 2019, derulată de AFIR, în cadrul submăsurii 4.1a- Investiții în exploatații pomicole vor investi 500.000 de euro, fonduri europene, în livezile cu meri sau cireși. Iașul este unul din județele din regiunea de Nord-Est unde AFIR a demarat plățile în acest sector, cel pomicol, în acest an. În anul 2020 au fost aprobate la plata banilor europeni proiecte în valoare de 1,1 milioane de euro
Fermieri din Iași care au avut proiecte eligibile la finanțare au fost selectați la plata fondurilor europene de către specialiștii din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Două proiecte din cele 3 depuse de ieșeni, în anul 2019, sunt finanțate cu 500.000 de euro. Astfel, proiectul „Înființare plantație pomicolă, construire hală de depozitare”, depus de Neculai Toma, din comuna Bârnova, a fost aprobat de AFIR. Ieșeanul va investi 400.000 de euro, fonduri europene, în afacerea din mediul rural.
Livada cu meri va fi înființată pe 6 hectare. De asemenea, un alt proiect a fost aprobat din Iași pentru înființarea unei livezi cu cireși pe o suprafață de 5,5 hectare. Fermierii din Iași care vor să obțină profit din investițiile în pomicultură au primit de la AFIR 1,1 milioane de euro în anul 2020, fonduri europene. Cu banii primiți de la Uniunea Europeană, beneficiarii vor înființa livezi cu cireși sau nuci pe aproximativ 20 de hectare.
Ieșenii investesc fonduri europene în valoare de 500.000 de euro în livezile din mediul rural
În ultimii ani a crescut numărul beneficiarilor din Iași, dar și din regiunea Moldovei interesați de investițiile în acest domeniu, fiind deja înființate plantații pomicole pe o suprafață de 16 hectare. În livezile cu cireși, nuci sau cele mixte au fost investite fonduri europene în valoare de 800.000 de euro. Scopul investițiilor în cadrul submăsurii 4.1a a fost creșterea competitivității exploatațiilor pomicole prin dotarea cu utilaje și echipamente, înființarea, modernizarea și/sau extinderea unităților de procesare, înființarea sau modernizarea unităților de procesare. Beneficiarii din Iași pot primi banii europeni și pentru reconversia plantațiilor existente și creșterea suprafețelor ocupate cu pepiniere pomicole. AFIR a plătit beneficiarilor din Iași care au investit fonduri europene în mediul rural aproape 20 de milioane de euro în anul 2020.
Tinerii din diaspora se pot întoarce în Iași pentru a investi fonduri europene de milioane de euro în livezi
Ieșenii care muncesc în străinătate și vor să revină în țară pentru a investi în afaceri în localitățile natale pot accesa fonduri europene în cadrul submăsurii 6.1- „Instalarea tinerilor fermieri”. Tinerii fermieri din diaspora pot accesa fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor din mediul rural. AFIR a deschis, în perioada 4 ianuarie-4 mai 2021, o nouă sesiune de primire a proiectelor pentru tinerii fermieri din diaspora, alocarea financiară pentru această sesiune continuă fiind de 20 de milioane de euro. Pragul de calitate pornește de la 70 de puncte, descrescând lunar cu 15 puncte.
Astfel, în ultima lună de sesiune, în perioada 5 aprilie-4 mai 2020, pragul lunar de calitate va fi de 25 de puncte. Ghidul solicitantului pentru această sesiune a fost modificat pentru a ușura accesarea finanțării nerambursabile pentru tinerii din diaspora care vor să se instaleze ca șefi sau manageri ai exploatației. Astfel, au fost revizuite și clarificate condițiile și precondițiile pe care tinerii din diaspora trebuie să le îndeplinească pentru a depune proiectul, simplificându-se modalitatea de depunere a documentelor doveditoare a studiilor și a locului de muncă.
Ieșenii pot accesa între 40.000 și 50.000 de euro prin programul pentru instalarea tinerilor fermieri
Astfel, pot solicita finanțare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit, în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanțare, un program de studiu în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară, respectiv postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre ale Uniunii Europene (UE) sau țări terțe din UE. Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100 la sută nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR – http://so.afir.info/). Depunerea cererilor de finanțare se face doar on-line pe www.afir.info.