Ieșenii care nu s-au recenzat mai au o șansă de a scăpa de amendă, după prelungirea termenului! Lipsă totală de interes din partea locuitorilor municipiul Iași

de: Emanuela Băluță
02:00, 22 iul. 2022

Anul acesta se desfășoară procesul de recensământ, amânat din 2021, din cauza pandemiei de Covid-19. Pentru a încuraja populația să ia parte la această acțiune și pentru a le da o șansă să scape de amendă, ea s-a desfășurat în mai multe etape. Prima etapă a presupus autorecenzarea, în format online, urmată de etapa de recenzare după modelul clasic. Din cauză că nu toate persoanele au reușit să completeze chestionarele, a fost luată decizia de a se prelungi termenul, din nou, până pe data de 31 iulie

Procesul de recenzare ar fi trebuit, inițial, să se fi încheiat în data de 17 iulie, dar, din cauză că nu toată populația a completat chestionarele online și nici nu au luat legătura cu recenzorii, termenul a fost prelungit până pe 24 iulie. Anterior, oficialitățile mai luaseră și alte măsuri pentru a motiva oamenii să se recenzeze, precum înființarea punctelor fixe, de obicei, în incinta primăriilor sau a centrelor de cartier.

Din cauză că nu toate persoanele au reușit să completeze chestionarele, a fost luată decizia de a se prelungi perioada de recenzare din nou, până pe data de 31 iulie

Prelungirea termenului: ieșenii au o șansă să scape de amendă

Directorul Direcției Județene de Statistică Iași, Doina Pară, anunță că rata de recenzare este una destul de mică în acest moment, de numai 80%

Procesul de recenzare al populației devine din ce în ce mai lung. Inițial, ieșenii au putut să completeze chestionarele online, în intervalul 14 martie–15 mai 2022, urmând ca, în perioada 16 mai–17 iulie, aceștia să se poată recenza după metoda clasică.

Cu toate acestea, necompletarea chestionarelor de către toate persoanele din mai multe zone ale țării a dus la prelungirea perioadei de recenzare, până pe 24 iulie. Însă nici această amânare nu a fost suficientă pentru unii ieșeni, motiv pentru care reprezentanții Primăriei Municipiului Iași au anunțat că termenul a fost prelungit, din nou, de data aceasta până pe 31 iulie.

Directorul Direcției Județene de Statistică Iași, Doina Pară, anunță că rata de recenzare este una destul de mică, în acest moment, de numai 80%, iar, dintre unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului, municipiul Iași înregistrează unul dintre cele mai mici procentaje, de numai 65%.

„Până în data de 20 iulie 2022, în județul Iași, avem un grad de recenzare de 80%, cu un număr de peste 638 de mii de persoane recensate. La nivelul municipiului nu stăm deloc bine, avem 65% grad de recenzare. Comunele care sunt sub procentul mediu de pe județ sunt: Prisăcani, Grajduri, Podu Iloaiei, Bârnova, Hârlău, Hălăucești, Voinești și Rediu”, a precizat Doina Pară.

Dintre unitățile administrativ teritoriale de pe raza județului, municipiul Iași înregistrează una dintre cele mai mici procentaje, de numai 65%

Punctele fixe de recenzare

Astfel, pe raza orașului, locuitorii pot merge la Centrul de Cartier Tătărași, Centrul de Cartier Alexandru cel Bun, Centrul de Cartier Nicolina, Centrul de Cartier Frumoasa, Centrul de Cartier Păcurari, dar și la Primăria Iași (Camera 1, Corp A), în timpul programului de lucru 08:30 – 16:30

Tot din dorința de a încuraja ieșenii pentru a lua parte la recensământ, recent, au fost înființate puncte fixe pentru desfășurarea acestui proces, în conformitate cu Hotărârea Comisiei Centrale.

Astfel, pe raza orașului, locuitorii pot merge la Centrul de Cartier Tătărași, Centrul de Cartier Alexandru cel Bun, Centrul de Cartier Nicolina, Centrul de Cartier Frumoasa, Centrul de Cartier Păcurari, dar și la Primăria Iași (Camera 1, Corp A), în timpul programului de lucru 08:30–16:30.

În afară de aceste puncte, persoanele de pe raza județului pot merge în incinta primăriei de care aparțin pentru a completa chestionarele cu ajutorul recenzorilor. În acest fel, primăriile la care aceștia pot apela sunt din comunele Aroneanu, Bălțați, Bârnova, Ciurea, Cozmești, Grajduri, Hârlău, Podu Iloaiei, Prisăcani, Rediu, Schitu Duca, Stolniceni Prajescu, Târgu Frumos, Ungheni, Valea Lupului și Golăiești. Recenzarea se mai desfășoară și în Miroslava, dar nu în clădirea primăriei, ci într-un spațiu special amenajat în parcare.

Cei care refuză să ia parte la recensământ riscă penalizări sub forma amenzilor între 1000 și 3000 de lei, iar cei care îngrădesc sau refuză accesul recenzorilor în complexuri sau ansambluri rezidențiale riscă amenzi cuprinse între 1500 și 5000 de lei. Această prelungire a termenului reprezintă încă o șansă de a scăpa de amendă.