Ieșenii care angajează bone pot primi bani de la Primărie
Primăria Municipiului Iași vine în sprijinul familiilor de ieșeni care beneficiază de serviciile unei bone. Concret, în virtutea unei hotărâri de Consiliu Local adoptate pe 29 mai, familiile care au astfel de angajate cu forme legale vor primi ajutoare financiare de la municipalitate. Programul este gestionat prin Direcția de Asistență Socială (DAS) și se acordă conform Legii nr. 35 / 2020 privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă.
Angajarea de bone rezolvă problema locurilor în creșe și grădinițe
Pe termen lung, angajarea de bone poate rezolva problema locurilor în creșe și grădinițe, va ajuta la pregătirea în vederea începerii activității școlare a minorilor și va crește numărul de persoane care sunt înregistrate cu un contract de muncă activ. Ținând cont că cele mai multe nu au un contract legal de muncă, prin realizarea unui stagiu legal de vechime în muncă pentru acordarea pensiei sau a asigurării contribuției de sănătate, persoanele care în prezent exercită ocupația de bonă vor avea asigurată și viitoarea protecție socială.
De acest ajutor pot persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară și ale căror venituri sunt de până la 3.500 de lei pe membru de familie.
Ce ajutor financiar se acordă
Conform documentului menționat, ajutorul financiar va fi acordat lunar, pentru fiecare copil de vârstă preșcolară, în funcție de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum urmează:
a) până la 2.100 lei – 710 lei;
b) de la 2.101 lei până la 2.500 lei – 550 lei;
c) de la 2.501 lei până la 3.000 lei – 390 lei;
d) de la 3.001 lei până la 3.500 lei – 250 lei.
În Municipiul Iași există aproximativ 18.000 de copii cu vârsta preșcolară (0 – 6 ani) și circa 165.000 de contracte individuale de muncă active.
Ce condiții trebuie să îndeplinează beneficiarii
Persoanele care vor beneficia de ajutorul financiar trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
a) să fie cetățean român, cetățean al altui stat sau apatrid, cu domiciliul în România, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare;
b) sunt angajate cu contract individual de muncă ori în baza unui raport de serviciu, desfășoară activități independente, obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură sau piscicultură ori execută o funcție de demnitate publică sau asimilată.
Pot beneficia de ajutorul financiar și persoanele care nu îndeplinesc condițiile amintite, dar sunt șomeri indemnizați sau sunt înregistrate în evidențele agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, la data solicitării, ca persoană în căutarea unui loc de muncă și care nu au refuzat maximum două oferte de muncă din partea agenției pentru ocuparea forței de muncă județene.
Ajutorul financiar se va acorda numai pentru copilul care nu este înscris la creșă / grădiniță sau pentru care solicitantul nu a refuzat un loc la creșă / grădiniță ori nu a retras copilul de la creșă / grădiniță.
Cine nu poate beneficia de ajutor financiar
Nu poate beneficia de ajutorul financiar persoana care:
a) este asistent maternal profesionist în conformitate cu legislația în vigoare;
b) copilul / copiii este / sunt în întreținerea acestor persoane, în temeiul art. 59, lit. b din Legea nr. 272 / 2004 (republicată, cu modificările și completările ulterioare);
c) este asistentul personal al copilului sau beneficiază de indemnizația prevăzută la art. 42, alin. 4 din Legea nr. 448 / 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (republicată, cu modificările și completările ulterioare);
d) se află în perioada de concediu pentru creșterea copiilor în conformitate cu prevederile art. 2 sau 31 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 111 / 2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132 / 2011 (cu modificările și completările ulterioare);
e) nu și-a achitat impozitele și taxele față de bugetul local pentru bunurile pe care le dețin în proprietate, potrivit dispozițiilor Legii nr. 227 / 2015 privind Codul Fiscal (cu modificările și completările ulterioare).
Modernizări și proiecte noi
În prezent, Direcția Creșe dispune de 959 de locuri (care pot fi ocupate în condiții normale de sănătate publică) în cele 11 creșe deschise (creṣele cu numerele 2, 6, 8, 9, 10, 14, 15, 19, 24 și 25 și Creșa Municipală. În cursul anului 2020 a avut loc recepția lucrărilor de modernizare şi dotare de la Creşa nr. 10 (1.874.000,87 lei), iar până la sfârșitul anului vor fi finalizate și lucrările de modernizare, extindere şi dotare de la Creşa nr. 1 (2.550.000,26 lei).
Pe 30 iunie 2020 Consiliul Local a adoptat o hotărâre privind aprobarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice, indicatorilor tehnico – economici și devizelor generale aferente pentru construirea a patru creșe noi. Acestea vor avea, în total, 22 de săli de grupă, adică o capacitate de 550 de copii, în condiții normale. Acestea vor avea următoarele amplasamente, capacități și costuri estimate: aleea Nicolina nr. 167 – Școala „Ion Neculce”, prin Școala „Gheorghe Ghibănescu” (șase săli de grupă, 4.452.869 lei), bulevardul Tudor Vladimirescu, nr. 39 – 45 (patru săli de grupă, 4.577.569 lei), șoseaua Iași – Voinești, nr. 26 (opt săli de grupă, 9.062.237 lei) și strada Canta, nr. 52 (patru săli de grupă, 5.288.440 lei cu TVA).