Ieșenii au primit o parte din banii alocați programului Start-Up Nation
Reprezentanții Oficiului Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație (OTIMMC) susțin că beneficiarii programului au venit la sediul instituției pentru a face decontarea sumelor promise în cadrul proiectelor. Astfel, în ultimele zile au fost semnate deja în jur de 20 de contracte de decontare, iar anul trecut, alte 120 de contracte, atât ale beneficiarilor din Iași din anul 2019, dar și din 2018. Aceștia au demarat afacerile în domeniul IT, producție, comerț, alimentație publică sau domeniul auto. În total, 500 de beneficiari din Iași vor încasa sumele de la stat în cadrul programului Start-Up Nation 2019. Beneficiarii vor primi fiecare 44.000 de euro, suma totală încasată fiind de aproximativ 22 de milioane de euro. În anul 2017, când s-a lansat pentru prima dată programul Start-Up Nation, au primit finanțarea 400 de ieșeni. În anul 2018, 700 de antreprenori și-au înființat afaceri cu bani de la stat. Ca urmare a implementării acestor proiecte, derulate cu finanțare de la buget, au fost create peste 2.000 de noi locuri de muncă.