Ieșenii au cumpărat din timp pentru masa de Crăciun ca să nu simtă cât de scump este totul. Coșul de cumpărături poate ajunge până la 4.000 de lei

de: Paula IANUȘ
02:00, 19 dec. 2024

Anul acesta, în perioada sărbătorilor de iarnă, ieșenii au început să se aprovizioneze din timp cu produsele necesare pentru masa de Crăciun. Din cauza creșterilor semnificative ale prețurilor din ultima perioadă, oamenii aleg să își facă cumpărăturile treptat, pentru a nu simți cât de scump este totul. Astfel, ieșenii străbat supermarketurile și piețele pentru a achiziționa ultimele alimente de care mai au nevoie. În funcție de câți membri sunt în familie, bugetul alocat pentru masa de Crăciun variază între 500 și 4.000 de lei.

Unii ieșeni au apelat la împrumuturi pentru a putea să-și asigure masa de Crăciun

Sărbătorile de iarnă bat la ușă, fapt ce i-a determinat pe ieșeni să facă tot posibilul pentru a reuși, măcar de Crăciun, să simtă armonie și bucurie în casele lor. Persoanele cele mai predispuse să apeleze la împrumuturi pentru sărbători sunt pensionarii care au venituri mici. Astfel, unii vârstnici din Iași au apelat la împrumuturi de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor pentru a simți sărbătorile cu adevărat.

„Întâi mi-am achitat datoriile, apoi medicamentele, și ce mi-a rămas e pentru masa de Crăciun. Am 2.800 de lei pensie și plătesc cam 1.200 de lei o dată la 3 luni pentru injecțiile pe care mi le fac. Am vrut să fac un împrumut acum, de sărbători, dar am fost nevoită să-l fac mai devreme, să-mi cumpăr centrală, că nu mai aveam căldură. Am apelat, deci, la niște rude, să mai iau câteva sute de lei, să le am acolo. Mai trebuie să iau ouă și cam gata. Pe carne luată de aici din piață am dat cam 300 de lei, de pui și de porc. Am disponibili doar 500 de lei”, a spus Ana Sanda, o pensionară din Iași.

Ieșenii consideră că prețurile de la murături din piețe sunt extrem de exagerate, fapt ce îi determină să analizeze foarte bine toate variantele pentru a vedea unde este mai convenabil. Aceștia consideră că prețurile nu sunt justificate, iar taxele sunt prea mari.

„Cât mă ține punga, atât cumpăr. Am început să fac cumpărăturile din timp, puțin câte puțin, să nu simt chiar toată cheltuiala. Cred că toate cheltuielile, acum, pentru masa de Crăciun o să mă coste 500-600 de lei. Carnea am cumpărat-o de la producători, cu porci crescuți în România. Nu am vrut să iau de la magazin, din import. Nu vreau să fac multă mâncare, pentru că mă apucă Revelionul cu ea. Am o pensie bunicică, dar tot trebuie să fiu atentă. Totul este extrem de scump și se duc repede banii. Trebuie să mă uit atent la prețuri, să le compar, de la tarabă la tarabă. Acum m-am uitat puțin la prețurile de la murături, foarte scumpe. Mă uitam la kilogramul de castraveți murați, sunt 15 lei, Doamne ferește. Este enorm de scump. Orice produs, aproape, dacă îl iei, nu se justifică deloc prețul. Nu-mi place să dau mulți bani pe ceva care nu merită”, a povesti Elena Chirilă.

Cele mai achiziționate produse sunt cele pe bază de carne, condimentele pentru prăjituri, fructele, dar și alcoolul.

Pentru o masă bogată de Crăciun, ieșenii pot plăti până la 4.000 de lei pe coșul de cumpărături

Bugetul pe care îl alocă ieșenii pentru masa festivă diferă în funcție de venituri și de câți membri sunt. Astfel, o familie de patru persoane poate cheltui în jur de 3.000-4.000 de lei pentru toate alimentele necesare. Acest buget nu include și pregătirile pentru trecerea dintre ani.

„Dacă pun și porcul, mergem pe 4.000 de lei pentru masa de Crăciun, că de Revelion facem pește. Un porc mic, strict pentru cât consumăm noi în familie. La noi, carnea este de Crăciun, și peștele, de Revelion, nu le amestecăm între ele. Băutura este scumpă și crește cheltuiala, dar nu avem ce să facem. Am început să cumpărăm mai din timp, să facem treptat cumpărăturile, așa s-a nimerit. Cred că e mai bine să cumperi totul deodată. Altfel, de fiecare dată când mergi în supermarket iei și lucruri în plus și se duc 400 de lei pe un coș”, a povestit A.E..

Cele mai multe cumpărături au fost făcute atunci când supermarketurile au avut reduceri semnificative la carne. Astfel, aprovizionarea pentru platourile de aperitive și fripturi a fost făcută mai din timp. În prezent, în magazinele din oraș, ieșenii încă sunt în căutare de reduceri pentru a umple coșul pentru masa de Crăciun.

„Ne uităm după reduceri la carne, acum. Sunt pensionară cu pensia mică și abia îmi permit, Crăciunul acesta, să pun ceva pe masă. Pentru toată familia, patru membri, cam 500 de lei avem disponibili. Am făcut cumpărături mai din timp. Când am văzut ceva la reducere ce îmi trebuie de sărbători, am cumpărat, chiar dacă a fost prea devreme poate”, a spus S.L..

O altă ieșeancă s-a aprovizionat cu carne atunci când au fost reducerile active pe rafturile din magazine.

„Cumpăr pentru o bătrână acum, mi-a dat o listă și să mă încadrez în 250 de lei. Eu am luat-o treptat, din timp, să nu se simtă cheltuiala așa de mare. Noi suntem cinci persoane și avem cam 1.000 de lei disponibili. Am cumpărat carne zilele trecute, când au fost reduceri mari”, a spus Maria N..

Odată cu venirea sărbătorilor de iarnă, ieșenii au căutat mai multe variante prin care să își asigure fondurile necesare pentru a pune pe masa festivă toate bucatele tradiționale. Unii dintre ei au apelat la împrumuturi, iar alții au început să-și facă cumpărăturile din timp, atunci când au prins reduceri. Cele mai cumpărate produse pentru masa de Crăciun sunt preparatele din carne, ingredientele pentru prăjituri, fructele, dar și alcoolul.