Ieșenii au cerut banii europeni pentru asigurarea culturilor agricole
Interesul pentru acest ajutor financiar a fost crescut mai ales în ultimele două luni de depunere a cererilor de finanțare. Au fost depuse în total 20 de cereri din care o parte au fost deja decontate de către beneficiari. Aceștia au primit deja 12.700 de euro, cea mai mare sumă solicitată de către un fermier fiind de 4.764 de euro. În medie, un fermier a solicitat o primă de 2.000 de euro. Fermierii care au depus proiecte în cadrul submăsurii 17.1- „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” și încă nu i-au primit pot face decontările până la sfârșitul anului. Potențialii beneficiari ai sumelor acordate în cadrul acestei submăsuri trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru a fi eligibili la finanțare.
Ce condiții îndeplinesc beneficiarii din Iași?
Astfel, pentru a beneficia de sprijinul financiar, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile menționate în cadrul submăsurii 17.1 și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract. Riscurile eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare sunt fenomene climatice nefavorabile, respetiv seceta, arșița, inundațiile, grindina, înghețul timpuriu de toamnă, iarnă sau târziu de primăvară, ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată. De asemenea, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada dar și infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor. Solicitanții pot beneficia de sprijin dacă utilizează terenuri agricole (cu excepția suprafețelor cultivate cu struguri pentru vin), dacă dețin, cresc sau exploatează animale.