Ieșenii au accesat fonduri europene, în valoare de două milioane de euro, prin intermediul GAL-urilor
Ieșenii au accesat fonduri europene în valoare de două milioane de euro după ce au depus proiecte în cadrul grupurilor de acțiune locală (GAL-uri). Banii au fost investiți în utilaje agricole, ferme de familie sau sere apicole
Fermierii din Iași au investit fonduri europene în valoare de două milioane de euro, bani obținuți în cadrul celor 12 grupuri de acțiune locală (GAL-uri) din județ. Ieșenii au investit banii primiți în utilaje agricole, în dezvoltarea micilor afaceri de familie. Suma primită de aceștia pentru fiecare utilaj agricol este cuprinsă între 100.000 și 200.000 de euro. Fermierii au obținut fonduri europene și pentru dezvoltarea afacerilor din domeniul non-agricol.
Aceștia au cheltuit banii pentru înființarea unor ateliere de croitorie, fabrici de peleți sau în service-uri auto. Unul dintre proiectele aprobate la finanțare este cel al lui Mancaș V. Vasile, care a obținut banii europeni pentru a investi într-o mică fabrică de mobilă în orașul Târgu-Frumos. Sumele acordate prin intermediul grupurilor de acțiune locală sunt de maxim 200.000 de euro, iar proiectele vor fi verificate de specialiștii din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Ieșenii mai pot depune proiecte pentru accesarea fondurilor europene și la AFIR
GAL-urile sunt parteneriate de tip public-privat, cu rol important în mediul rural, contribuind la dezvoltarea zonei de pe raza teritoriului de activitate (mai multe comune grupate), având propriile bugete de finanțare a proiectelor. Cele 12 GAL-uri din Iași sunt GAL Codrii Pașcanilor, GAL Iași Sud-Vest, GAL Siret-Moldova, GAL Microregiunea Belcești-Focuri, GAL Stejarul, GAL Stejarii Argintii, GAL Colinele Iașilor, GAL Valea Prutului, GAL Poiana Vlădicăi, GAL Ștefan cel Mare, GAL Dealurile Bohotinului. Proiectele depuse de ieșeni în cadrul GAL-urilor sunt verificate de specialiștii Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Cei care vor să acceseze noi fonduri europene au la dispoziție mai multe sesiuni de finanțare, pentru investițiile din domeniul pomicol și dezvoltarea afacerilor au la dispoziție 6 milioane de euro.
Primăriile din Iași vor investi fonduri europene în modernizarea drumurilor
Primăriile din Iași au depus 10 proiecte în valoare de 9,9 milioane de euro în submăsura 4.3–Investiții pentru modernizarea infrastructurii agricole, derulată de AFIR. Autoritățile locale din regiunea Moldovei, din cele 6 județe, au depus 21 de proiecte în valoare de 20 de milioane de euro. Sprijinul nerambursabil va fi de 100 la sută din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăși un milion de euro pentru un proiect. Beneficiarii submăsurii derulate de AFIR sunt unitățile administrativ-teritoriale (spre exemplu Primăriile) și/sau asociații ale acestora, constituite conform legislației naționale.
Vor fi finanțate investiții în construcția, extinderea și/sau modernizarea drumurilor de acces agricole către ferme (căi de acces din afara exploatațiilor agricole). O condiție pentru a putea primi finanțarea este ca investiția să fie racordată la un drum existent. De asemenea, solicitanții trebuie să facă dovada proprietății sau a dreptului de administrare a terenului pe care se realizează investiția.