Ieşeanul care a lovit o tânără şi pe iubitul acesteia că nu au respectat rândul la Peco, reţinut pentru 24 de ore

de: Bujor Elena Nicoleta
10:29, 11 mart. 2022

Ieri, 10 martie 2022, individul care a lovit o tânără şi pe iubitul acesteia într-o staţie Peco din Iaşi a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore de poliţişti. Bărbatul de 45 de ani a agresat fizic cele două persoane pe motiv că nu ar fi stat la coada formată deja la benzinărie.

Astăzi va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

„La data de 10 martie ac, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Urbană Iași au condus la cercetări persoana bănuită de comiterea agresiunii- un bărbat, de 46 ani.

În baza probatoriului administrat în cauză, la aceeași dată, polițiștii au reținut bărbatul pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Arestul IPJ Iași.

Astăzi, 11 martie ac, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale.

În cauză cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a transmis IPJ Iaşi.

Scandal la o stație Peco din Iași. O tânără a ajuns la spital

Reamintim faptul că în urmă cu două zile a avut loc un incident nefericit la o stație de alimentare cu carburanți din Iași. Un bărbat a lovit o tânără, care a fost ulterior transportată la spital.

„Apel la 112 la Petrom, pe strada Sf. Andrei. A avut loc o agresiune fizică asupra unei persoane de sex feminin de 22 de ani, în contextul zvonului creșterii prețului la carburant. Femeia prezintă traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoştinţei și plagă contuză parietală stângă. Femeia a fost dirijată la Spitalul de neurochirurgie (Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”) Iași”, a transmis prof.dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.