Ieșeanul Adrian Munteanu se „joacă“ cu mintea celor mai slabi! Cât costă o ședință în care înveți să te conectezi cu oricine

de: Adnana Gafton
02:00, 24 sept. 2022

Trainerul Adrian Munteanu învață ieșenii cu bani cum să facă „rapport“ și cum să se conecteze cu cei din jur pentru a avea relații sănătoase. Emoțiile sau bagajele emoționale negative pot fi corectate. Câteva tehnici NLP bine aplicate și 400 de euro te scapă de orice problemă

Adrian Munteanu are 34 de ani, este trainer NLP și de hipnoză în Iași. A aflat de Programarea Neuro-Lingvistică (NLP) pe când avea 26 de ani. A mers la cursul de practitioner pentru a afla cum anume să facă „rapport”, apoi a învățat să se conecteze cu oricine, oricând. Totul a plecat din dorința acestuia de a încerca să transmită mai mult și să influențeze comportamentele celor din jur.

Firmele din Iași apelează la serviciile lui Adrian Munteanu pentru a reduce migrația personalului

Adrian Munteanu folosește tehnicile NLP pentru a modela comportamente

Adrian Munteanu a fost mereu pasionat de oratorie și de discursurile publice

Trainerul Adrian Munteanu, ce se consideră a fi mai mult un „mindhacker“, menționează că cel mai important aspect în practicile NLP este reprezentat de „rapport“.

„«Rapport» este un proces natural, oamenii care se percep a fi asemănători se plac și, astfel, se conectează. Comunicarea curge între ei fără niciun fel de opreliște și își pot influența comportamentul unul altuia fără probleme. Te simți confortabil și în largul tău. E foarte simplu, în mod subtil copiezi și oglindești comportamentul celuilalt. Ce te faci când vrei să te conectezi la un job, cum poate oferta să fie acceptată? Un element cheie poate fi tonalitatea. Dacă vorbești la telefon, inclusiv în scris, prin mesaje, poți să te conectezi și să faci «rapport». Nu mereu este evident, nouă ni se pare de la sine înțeles modul în care ne comportăm. Să reușești să faci «rapport» este una din cele mai importante abilități pe care le poți avea în viață. Ajută la serviciu, în familie și în relația personală“, precizează, zâmbind, Adrian Munteanu.

Trainerul ieșean vorbește și de structurile de personalitate sau metaprograme. Acestea sunt cele mai profunde filtre ale minții subconștiente. Metaprogramele determină dacă cineva judecă mai mult și ia decizii pe bază de sentimente și valori sau pe bază de gândiri raționale, dacă se axează pe cum sunt lucrurile asemănătoare sau pe diferențe. Înțelegând aceste aspecte, se poate aprecia cum va reacționa cineva în diferite contexte.

Adrian Munteanu percepe 400 de euro pentru o ședință

Fără emoții negative, dar și fără 400 de euro

Adrian Munteanu a lucrat cu firme importante din Iași dar și cu politicieni

Adrian Munteanu a fondat Mindgrasp în 2016. Ca în orice business, începuturile au fost destul de dificile. Dacă la început aproape că se ruga de firme sau de cunoscuți să îl primească pentru a ține cursuri de NLP, în prezent situația s-a schimbat. Are proiecte în desfășurare cu diverse companii celebre, precum Nes sau CamLine, dar și cu politicieni, designeri sau oameni simpli din Iași ori București.

Tariful pe care îl percepe este de 400 de euro pe oră. Acesta a precizat că o fobie sau o anxietate se rezolvă foarte repede, uneori sunt de ajuns chiar și câteva minute pentru a rezolva o emoție negativă. În cazurile în care colaborează cu firme, iar atelierele se întind pe o perioadă mai mare de timp, prețurile se negociază altfel.

„Dacă îți ia o fracțiune de secundă să ai o sperietură și, practic, să se instaleze un comportament, de ce ar dura mai mult să poți scăpa de el? Subconștientul este responsabil de comportamentele pe pilot automat. Mersul pe bicicletă sau condusul, toate le delegăm minții subconștiente după ce le-am învățat. El funcționează pe bază de povești, nu este logic și rațional, povestea de pe fundalul minții tale determină rolurile pe care le joci în viața ta. Poți să scapi de emoțiile negative și de tot bagajul emoțional chiar și în 20 de minute“, declară Adrian Munteanu.

Puțini știu că Adrian Munteanu este logodnicul Theonei Sărățeanu, iar în 2023 se vor căsători. Cei doi sunt de câțiva ani împreună și totul este perfect, au parte de susținere și de înțelegere unul din partea celuilalt.