Ieșean prins beat la volan! Ce au decis magistrații
Un șofer din municipiul Iași s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volanul mașinii sale, în ciuda faptului că a consumat băuturi alcoolice înainte. Oamenii legii l-au prins pe ieșeanul Florin R. beat, în timp ce acesta se îndrepta către strada Călărași din zona Tătărași. Din cauza faptului că individul mirosea a alcool, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost pozitiv
Magistrații l-au condamnat recent la 2 ani de închisoare cu suspendare, șoferul prins beat fiind nevoit să presteze muncă în folosul comunității.
Ieșean prins beat la volan
Florin R., un ieșean din zona Tătărași, a fost condamnat de judecători la 2 ani de închisoare cu suspendare după ce a condus câțiva metri în stare de ebrietate. Bărbatul a fost surprins de oamenii legii pe strada Călărași. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că acesta a băut cu mult peste limită. La scurt timp, șoferul a fost condus la Spitalul Clinic de Urgenţe „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, analizele confirmând starea avansată de euforie.
„La data de 13.12.2020, ora 02:50, după ce anterior a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul marca Volkswagen către strada Călăraşi, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g ‰ alcool pur în sânge, respectiv o alcoolemie de 1,43 g/l alcool pur în sânge – ora 03:23 şi 1,31 g/l alcool pur în sânge – ora 04:23.
După efectuarea testului alcoolscopic, organele de poliţie au adus la cunoştinţă inculpatului faptul că trebuie să-i fie recoltate probe biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei, fapt cu care acesta a fost de acord, în acest sens fiind condus la Spitalul Clinic de Urgenţe «Prof. Dr. N. Oblu» Iaşi, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge. Conform buletinului de analiză toxicologică, inculpatul avea la data de 13.12.2020, ora 03:23, o alcoolemie în sânge de 1,43 g ‰, iar la ora 04:23 avea o alcoolemie în sânge de 1,31 g ‰”, precizau anchetatorii.
Un alt șofer a fost condamnat din cauza alcoolului
Recent, reporterii BZI au prezentat un caz similar. Un ieșean din satul Tungujei, comuna Țibănești, județul Iași, s-a ales cu o condamnare la închisoare după ce s-a urcat la volanul mașinii sale, fiind sub influența alcoolului. Înainte de a conduce, șoferul a consumat aproximativ doi litri de vin alb la o petrecere.
În momentul în care l-au tras pe dreapta pe individ, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție se aflau în timpul efectuării serviciului de patrulare în localitate. Bărbatul s-au urcat beat la volan, deși consumase cu puțin timp înainte aproximativ doi litri de vin alb la o petrecere. După ce a condus aproape 1 kilometru, individul a dat nas în nas cu polițiștii, evitând în primă fază să tragă pe dreapta.
Ulterior, ieșeanul a fost condamnat de magistrații ieșeni la 1 an de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, dar și pentru refuz de prelevare a mostrelor biologice.