Ieșean, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru tentativă de omor! Acuzat că a încercat să ucidă un cunoscut!

de: evelina.chitoroaga
04:00, 25 iun. 2020

Un ieșean a fost condamnat de judecătorii din cadrul Tribunalului Județean. Gabriel Cristian a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, din partea magistraților ieșeni. Acesta a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația de tentativă de omor

Un ieșean a fost condamnat de magistrații din cadrul Tribunalului Iași. Astfel, judecătorii au dispus condamnarea lui Gabriel Cristian la pedeapsa de 3 ani de închisoare, pentru tentativă de omor.

„Instanța dispune confiscarea cuțitului folosit la săvârșirea infracțiunii”, au precizat magistrații ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată la instanța superioară.

Ieșeanul Gabriel Cristian, trimis în judecată de către procurori sub acuzația de tentativă de omor

Procesul lui Gabriel Cristian a început la Tribunalul Iași pe data de 21 februarie 2020. Înainte de aceasta, judecătorii l-au arestat preventiv pe ieșean, pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de pe data de 17 ianuarie 2020. Înainte de aceasta, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dispus reținerea lui Gabriel Cristian pentru 24 de ore, pentru tentativă de omor.
Conform anchetatorilor, în urmă cu câteva luni, după un conflict spontan, bărbatul ar fi încercat să ucidă un cunoscut cu ajutorul unui cuțit. Incidentul a fost anunțat autorităților prin intermediul unui telefon la numărul unic pentru apeluri de urgență 112. La fața locului s-au deplasat echipaje medicale și de Poliție. Astfel, victima a fost transportată de urgență la spital, unde a primit îngrijiri. Medicii au constatat că aceasta a suferit leziuni ce i-au pus viața în pericol. Totodată, oamenii legii l-au ridicat pe suspect și l-au dus la audieri. Acolo, acesta a susținut că, de fapt, el ar fi fost cel provocat.

Acuzat de tentativă de omor, din cauza unui împrumut de 30 de lei

Într-u alt caz, recent, procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui alt ieșean, Alex Stănescu (19 ani), pentru tentativă de omor. Anchetatorii ieșeni au afirmat că scandalul dintre cei doi membri ai clanului Stănescu a izbucnit la mijlocul lunii mai.

„Pe 15 mai, în jurul orei 16:00, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate lovituri. Loviturile au fost aplicate cu un obiect tăietor, cu lama cutterului de 10 pe 1,5 centimetri. Inculpatul i-a cauzat victimei plăgi tăiate la nivel latero-cervical dreapta și hemitorace. Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor”, a precizat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

La scurt timp de la producerea incidentului din satul Lunca Cetățuii, comuna Ciurea, autoritățile au fost alertate. La fața locului au ajuns un echipaj de la Ambulanță și un echipaj de Poliție. Echipajul de la Serviciul de Ambulanță Județean a transportat victima la Spitalul „Sfântul Spiridon”. Acolo, medicii au constatat că victima a suferit două leziuni destul de grave la nivelul gâtului și o leziune la nivelul hemitoracelui. Astfel, doctorii i-au acordat îngrijirile necesare. Totodată, medicii au concluzionat că viața victimei a fost pusă în pericol din cauza leziunilor suferite.

Ieșean, săltat de polițiști la scurt timp de la incident

La scurt timp, polițiștii au reușit să îl identifice pe suspectul comiterii faptei, în persoana lui Alex Stănescu. Acesta a fost ridicat de oamenii legii și dus la audieri.

„Conflictul a izbucnit pe fondul consumului de alcool. De asemenea, disputa a pornit de la un împrumut de 30 de lei, pe care mama inculpatului i l-ar fi dat soției victimei”, a mai precizat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Potrivit anchetatorilor, împrumutul nu ar mai fi fost returnat, fapt ce l-ar fi iritat la culme pe Alex Stănescu.