Icoana și rugăciunea care vindecă cancerul, Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa

de: BZI.ro
14:53, 11 apr. 2024

Paraclisul Icoanei făcătoare de minuni a Preacinstitei Născătoare de Dumnezeu care se numește Pantanassa (Atotîmpărteasa) este o rugăciune care laudă și cere ajutorul Fecioarei Maria. Această rugăciune poate fi spusă atunci când întâmpinați probleme de sănătate sau aveți nevoie de îndrumarea Fecioarei Maria.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Pantanassa este numită și icoana izbăvitoare de cancer, aceasta se cinstește pe 18 august dar și pe 15 octombire. Este o reprezentare sacră a Maicii Domnului care a fost zugrăvită pe lemn la începutul secolului al XVII-lea. Icoana a fost adusă de către Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti, la mănăstirea Vatopedu. Aceasta încă se află în proschinitarul din stânga al bisericii.

Prima mărturisire despre minunile acestei Icoane Sfinte

Prima minune legată de această icoană a avut loc, puțin timp după punerea ei în biserică. Legenda spune că un tânăr venit din Cipru a ajuns și a intrat în biserică; acolo, ajuns în fața icoanei, a fost aruncat la pământ. După ce s-a ridicat, le-a mărturisit părinților din mânăstire că el, de fapt, era necredincios, ba mai mult se ocupa cu vrăjitoria. După această minune, tânărul și-a schimbat total viața, dezvăluindu-se de păcat și devenind un bun creștin.

Această icoană are de la Dumnezeu și harul de a vindeca cancerul; multe persoane s-au vindecat după ungerea cu ulei de la candelă și după citirea și cntarea Paraclisului Maicii Domnului Pantanassa.

Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa

Rugăciunile începătoare:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie ! (de trei ori)
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi ! (de trei ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău
Doamne miluieşte (de trei ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.
Ca a Ta este împărătia, puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Doamne miluieşte (de 12 ori)
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa este o rugăciune ce te ajută în momentele cele mai grele ale vieții.