Iată momentul în care peste 70 de persoane au încercat să o găsească pe minora de 8 ani, dispărută de acasă. Operaţiunea s-a încheiat cu succes – FOTO, VIDEO

de: Elena Nicoleta BUJOR
12:52, 29 iun. 2021

Ieri, în data de 28 iunie 2021, polițiștii ieșeni au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 8 ani a plecat, în cursul dimineții, de la domiciliul din localitatea Piscul Rusului, comună Dagâța, județul Iași. Polițiștii au demarat de îndată verificările și căutările, sens în care au fost solicitate forţe suplimentare.

Astfel, la căuturile efectuate în cursul zilelor de 28 şi 29 iunie și în cursul nopții de 28 spre 29 iunie, au participat în jur de 70 de persoane, poliţiştii ieşeni beneficiind de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, al jandarmilor, pompierilor, voluntarilor, precum și al membrilor unor asociații care au participat cu autovehicule adaptate pentru căutări în zone împădurite și accidentate.

Doi câini și 70 de persoane au participat la o operațiune în Iași. O minoră a dispărut, dar din fericire a fost găsită

Mai mult decât atât, în scopul găsirii minorei, zona de interes a fost survolată cu un elicopter și cu o dronă, iar la căutări au fost folosiți un câine de urmă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și un câine de căutare în medii naturale de la IPJ Neamț.

În urma activităţilor desfăşurate, la data de 29 iunie, minoră a fost găsită şi a fost condusă la D.G.A.S.P.C. Iaşi pentru evaluarea şi consiliere, urmând a fi dispuse măsuri, în funcţie de cele constatate.

Autoritățile și familia transmit mulţumiri colaboratorilor şi persoanelor care s-au implicat şi au ajutat la găsirea minorei!

„În urma sesizării dispariţie minorei de 8 ani, poliţiştii au demarat de îndată verificările şi căutările, sens în care au fost sesizate forţe suplimentare. La căutări au participat alături de poliţiştii ieşeni, poliţişti din cadrul IPJ Neamţ, jandarmi, voluntari precum şi membri ai unor asociaţii care au participat cu autovehicule speciale în zonele împădurite sau cu teren accidentat. De asemenea, au fost folosiţi 2 câini, iar zona de interes a fost survolata cu un elicopter şi o dronă. În cursul zilei de astăzi, minoră a fost găsită”, a declarat Ioana Bâlea, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

O altă minoră din Iași a fost dată dispărută

Polițiștii ieşeni caută o minoră, de 13 ani, din municipiul Iaşi, a cărei dispariție a fost sesizată în seara de 28 iunie a.c.

Minora CHIRILĂ GIULIA-ALESSANDRA a plecat de la domiciliul său din municipiul Iaşi, la data de 28 iunie a.c. şi nu a mai revenit.

Semnalmente: înălțime 1,58 metri, ochi căprui, păr şaten, ar putea purta rama de ochelari fără lentile.

La data dispariției purta un tricou vişiniu lung până în talie, blugi lungi albaştri, tenişi gri cu dungi maro.

Persoanele care pot furniza informații care să conducă la găsirea acesteia sunt rugate să sune la numărul de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.